• MIERCURI, 27 IANUARIE 2016

    Bărbatul care a MURIT de două ori povestește TOT CE A VĂZUT! „Nu vă faceți griji în legătură cu Dumnezeu și viața de apoi”

    Acest bărbat a murit, practic, de două ori. Declarațiile lui cu privire la viața de apoi, adică ce a văzut el în acele momente, sunt surprinzătoare, chiar dacă, puțină lume îndrăznește să îl creadă pe cuvânt.

    Sasha Eliasson a suferit un grav accident cu motocicleta. La acel moment, tânărul a fost găsit, efectiv, fără semne vitale. A fost prima dată când a murit. Al doilea episod s-a desfășurat în timpul unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o la câteva luni de același accident.

    Ambele episoade au durat circa două minute, timp în care medicii au reușit să-l readucă la viață.

    El povestește că, în acel timp, a fost ca într-un somn fără vise, în care totul era negru. Cu alte cuvinte, nu a văzut lumea de apoi, nu a bătut la porțile Raiului. Povestea lui a creat controversă în mediul online, deși scopul a fost acela de a răspunde la întrebările posibililor curioși.

    El a primit multe comentarii negative, în special de la oameni cu frică de Dumnezeu. Aceștia se îndoiesc că ceea ce a văzut el înseamnă lumea de apoi, adică, că nu ar exista.

    Tânărul este de părere că fiecare are dreptul la opinie personală și în cazul religiei. Iar ca sfat, acesta le-a spus cititorilor să-și trăiască viața.

    sursă: http://firsttoknow.com/

    COMENTARII

    Ce ar trebui să știe copiii tăi despre bani

    acum 19 zile

    Poate că cele mai importante lecții vin din familiile oamenilor de afaceri, care își doresc ca munca lor să fie continuată de copii, dar nu oricum, ci cu respect față de valoarea banilor.

    Made in China: 7 lucruri despre care nu știai că sunt inventate de chinezi

    acum 20 zile

    Expresia “made in China” n-a avut conotații prea fericite în țara noastră, multă vreme: era asociată cu produsele de slabă calitate. Se pare, însă, că i-am judecat greșit pe chinezi: nu au inventat doar hârtia și tiparul, ci multe dintre obiectele și...

    3 meșteșuguri românești care nu s-au pierdut

    acum 20 zile

    Iată câteva tradiții s-au păstrat până astăzi.

    CONCURS! AntenaPlay se vede şi din... avion!

    acum 21 zile

    AntenaPlay te invită la un zbor cu avionul de agrement deasupra Bucureștiului.

    Happy Channel, mesaj important pentru telespectatori: ATENȚIE, nu vă lăsați înșelați!

    acum 33 zile

    Happy Channel a luat act de existenta unor canele care se folosesc de imaginea postului de televiziune, iar pe aceasta cale le transmite telespectatorilor sa nu se lase pacaliti.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Observator.TV


    Profit.ro

    profit.ro


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele / în fiecare luni și marți de la ora 19:00
    Citește mai departe »

    ISERIAL

    O grămadă de caramele - episodul 8

    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »