• MIERCURI, 11 IANUARIE 2017

    După SHOW-ul dezastruos, din Noaptea dintre ANI, Mariah Carey este acum implicată într-un alt SCANDAL

     hepta.ro

    După spectacolul eșuat, din noaptea de Revelion, în Times Square, Mariah Carey este acum implicată într-un alt scandal! Artista a dat in judecată producatorii unor concerte, pe motiv că aceștia nu și-au respectat înțelegerea financiară.

    Cântăreaţa americană Mariah Carey a dat în judecată, marţi, producătorii unor concerte pe care ar fi trebuit să le susţină în Chile şi Argentina anul trecut, FEG Entretenimientos, pentru că nu i-au oferit toată suma stabilită şi pentru că au încălcat contractul semnat, după ce artista a fost nevoită să anuleze spectacolele, informează contactmusic.com.

    Mariah Carey susţine că a fost nevoită să anuleze concertele din cauza plăţilor întârziate şi că trebuie să primească întregul onorariu.

    Pe de altă parte, reprezentanţii FEG au acuzat cântăreaţa că prin anularea spectacolelor le-a afectat reputaţia.

    În industria muzicală toată lumea cunoaşte povestea producătorilor înşelători care promit să plătească şi nu se ţin de cuvânt. Acest proces a fost intentat atât pentru a confirma multiplele încălcări ale contractelor cu FEG, dar şi pentru a avertiza comunitatea artistică să nu aibă încredere în promisiunile companiei”, au transmis reprezentanţii legali ai artistei, potrivit Toronto Sun.

    Documentele legale arată că FEG a fost de acord să îi ofere vedetei o sumă şi că urmau să efectueze plata.

    Documentele mai arată că echipa de management a cântăreţei a anulat spectacolele pentru că nu s-au efectuat plăţile în preajma concertelor stabilite în luna octombrie, precum şi că Mariah Carey a pierdut alte oportunităţi de a susţine concerte din cauza acordului cu FEG.

    Recent, Mariah Carey a acuzat producătorii show-ului din Times Square că i-au întins o cursă, făcând imposibilă susţinerea recitalului de Anul Nou, în timp ce Dick Clark Productions s-a apărat, afirmând că declaraţia este absurdă şi defăimătoare.

    Luni, steaua cântăreţei Mariah Carey de pe Hollywood Walk of Fame a fost vandalizată, o persoană neidentificată încă desenând un semn al întrebării în dreptul numelui artistei.

    Poliţia din Los Angeles caută vinovatul pentru vandalizarea stelei, care a fost reparată cu o sumă de 1.500 de dolari.

    Incidentul ar fi avut legătură cu spectacolul eşuat susţinut de Mariah Carey de Anul Nou, în Times Square.

    Purtătoarea de cuvânt a artistei, Nicole Perna, a declarat duminică pentru Billboard, că producătorii spectacolului ”i-au întins (artistei, n.r.) o cursă” pentru a nu reuşi să cânte.

    Ea a afirmat că Mariah Carey s-a plâns de probleme cu casca înainte de a urca pe scenă. Cântăreaţa a dat vina pentru eşecul de la New York pe problemele tehnice şi pe faptul că nu a putut auzi muzica în cască, nereuşind, astfel, să cânte cele trei piese programate.

    Programul “Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve with Ryan Seacrest” a fost transmis de ABC şi a fost urmărit de peste 8,2 milioane de telespectatori, potrivit estimărilor.

    Dick Clark Productions a transmis un comunicat, replică la declaraţiile artistei: ”Ca principal producător al evenimentelor live de televiziune de aproximativ 50 de ani, ne mândrim cu reputaţia de a avea relaţii de lungă durată cu artiştii. Să se sugereze că DCP, ca producător al unor show-uri precum American Music Awards, Billboard Music Awards, New Year’s Rockin’ Eve şi Academy of Country Music Awards, ar compromite vreodată intenţionat succesul oricărui artist este defăimător, scandalos şi de-a dreptul absurd”.

    ”Foarte rar există erori tehnice care pot apărea în show-uri live de televiziune, cu toate acestea, o investigaţie iniţială a arătat că Dick Clark Productions nu a avut de-a face cu provocările asociate recitalului doamnei Carey de Anul Nou. Vrem să fie clar că avem tot respectul pentru Mariah Carey ca artist şi îi recunoaştem realizările formidabile în industrie”, se mai arată în comunicat.

    COMENTARII

    Doinița Oancea, din “Fructul oprit”, cerută în căsătorie

    acum 2 ore

    Moment emoționant pentru Tanța, surpriză mare pentru fanii serialului “Fructul oprit”! Formează un cuplu de scurt timp, dar cu toate astea, Costică (interpretat de Liviu Vârciu) consideră că a venit momentul să treacă la nivelul următor al relației.

    Invențiile au menirea de a ajuta societatea, afirmă câștigătorii SAB

    acum 1 zile

      Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București lansează cea a patra ediţie a concursului de idei inovative pentru industria automobilelor, Bursa SAB – ”Propulsăm viitorul”, care va avea loc la centrul expozițional...

    Petru Păun, alias Alex, din ”Fructul Oprit”: ”Mă relaxez încordându-mă”

    acum 2 zile

    Petru Păun îl interpretează pe Alex iova în serialul ”Fructul oprit”, difuzat în fiecare miercuri, dela ora 20.00, la Antena1.

    Poftiți în culisele serialului ”Fructul Oprit”! Iată imagini pe care nu le vedeți la televizor

    acum 5 zile

    “Fructul Oprit” este un serial dramă produs și regizat de Ruxandra Ion, după un scenariu semnat de Simona Macovei și Radu Grigore, difuzat în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

    ”Nu știu cum rezistă Vlad!”. Iată mesajele fanilor pentru Criss și Vlad, după episodul 14 din ”Fructul Oprit”

    acum 6 zile

    “Fructul Oprit” este un serial dramă produs și regizat de Ruxandra Ion, după un scenariu semnat de Simona Macovei și Radu Grigore, difuzat în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1. Proiectul se bucură de cele mai noi tehnici de înregistrare, fiind folosită aparatură de ultimă generație pentru film, dar și de o distribuție de excepție, formată din cei mai talentați și iubiți actori din România.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »