• VINERI, 22 IUNIE 2018

    Ediția a VII-a a concursului ”ARISTOTEL” a ajuns la final

     S-a încheiat oficial sesiunea de premiere a copiilor care au obținut rezultate deosebite la Concursul Național Interdisciplinar ” ARISTOTEL” - anul educațional 2017-2018, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Din cei aproape 4000 de elevi care au participat la acest concurs, peste 1000 au fost premiați.

    ”ARISTOTEL” face parte din programul ”OLIMPIADELE CREATIVITĂȚII” și este un concurs școlar gratuit, interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică, dar și de creativitate. Acest concurs se adresează elevilor, începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a, făcând apel la imaginația și logica lor, excluzând orice competiție fondată pe filosofia ”note în catalog”. Este al șaptelea an consecutiv în care Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează acest tip de concurs în școlile din București și din țară, adunând până acum un număr de peste 14.000 de elevi. Premiile oferite au constat în cărți din colecția ”Lecturi școlare” în care se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, oferite de Editura ”Litera”.

    Concursul ”ARISTOTEL” este un proiect de suflet al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, fundamentat în timp, cu multă muncă și voință, puse în slujba excelenței în educație, care a devenit unul dintre cele mai prestigioase și apreciate competiții naționale din sfera educațională a ciclului primar și gimnazial. Experiența de peste jumătate de deceniu ne-a demonstrat că eforturile susținute de Fundație își găsesc un corespondent real, complementar în actul de educație din unitățile de învătământ din România.

    Pentru viitorul an educațional ne dorim ca numărul copiilor care participă la Concursul Național Interdisciplinar ” ARISTOTEL” să crească, implicând un număr cât mai mare de școli, într-o experiență care a devenit, de-a lungul timpului, un reper în planul educațional al copiilor și dascălilor.

    ”Concursul Aristotel a fost, pentru elevii mei, o nouă PROVOCARE! Subiectele, structurate în două părți, respectiv ”Cultură generală” și ”Logică”, au vizat cunoștințele dobândite conform programei școlare în ore de Științe ale naturii, Limba și literatura română, Arte vizuale și abilități practice, Geografie, precum și competențe de Logică, Matematică aplicată. Elevii au afirmat că subiectele au fost ”rezonabile”, iar eu voi spune că au fost ”abordabile”. Atmosfera a fost relaxantă, dat fiind faptul că elevii au rămas în sala de clasă, supravegheați de către cadrul didactic de la clasă, respectându-se principiul fair play-ului.

    Ultima parte, diferită de concurs, ”Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” constituie o problematică din ce în ce mai prezentă, dorită în sistemul nostru de învățământ, deoarece vrem viitori cetățeni care să fie capabili să emită păreri personale. Copiii au fost puși în situația de a formula o opinie și de a o susține prin argumente personale, originale. Aceste competențe sunt formate mai ales în orele de educație civică. A fost inedită posibilitatea exprimării libere, fie chiar și prin versuri, desen, scheme sau chiar un fragment muzical! Felicitări!”, Profesor-Învățător Vîlcu Daniela-Mihaela, Clasa a IV-a B – Liceul ”Miquel de Cervantes” – București.

    Pierduți în logică sau încercând să dezvolte filozofia apariției cocoșului, nehotărâți, pragmatici, circumspecți, moderni sau inocenți, ori apelând la o viziune religioasă sau culinară, copiii au oferit cele mai originale răspunsuri, la ultima probă din concurs, întrebarea ”Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”

    ”Eu cred că mai întâi a fost o găină cu papion care era o găină isteață și trăia fericită in Minecraft. Ea trăia în casă de lux și se juca domino și era foarte fericită”.

    ”Găina a fost prima deoarece fără ea nu ar exista omleta și oul ochi”.

    ”Eu cred că găina a fost întâi pentru că dacă n-ar fi fost găina, oul n-ar fi existat. Și chiar dacă ar fi fost oul întâi, nu ar fi putut să se hrănească, fiind prea mic, nu avea cine să îl clocească pentru că oul nu se clocește singur și nici din interior nu poate fi clocit. Deci, eu cred că găina a fost prima”.

    ”După părerea mea a fost oul, deoarce un animal nu poate să apară din senin. Probabil era o specie asemănătoare și s-a schimbat ceva cu acel animal și a apărut găina din ziua de azi. Sunt mai multe argumente pe care lumea le crede. Deci până la urmă nu vom ști niciodată”.

    ”Eu zic că prima dată a existat oul, deoarece Univerul l-a creat. Astfel, când a apărut pe Terra, din cauza căldurii globale produse de soare el a eclozat și astfel a aparut găina. Multe dintre caracteristile oului – forma alungită și asimetrică, coaja tare – au apărut înainte de existența păsărilor cu 150 de milioane de ani. La fel ca dinozaurii, păsările au apărut prima dată dintr-un ou”.

    ”Prima dată a fost găina deoarece dacă prima oară ar fi fost oul, găina trebuia să se numească pui”.

    ”Eu cred că primul a fost oul, pentru că orice viețuitoare a fost odată copil”.

    ”Eu cred că a apărut mai întâi găina, pentru că dacă ar fi apărut oul, ar fi putut să facă cineva omletă din el”.

    ”Părerea mea este că găina a fost înaintea oului fiindcă atunci cine ar mai fi clocit oul? Bineînțeles că găina a fost și ea un ou, așa că această întrebare va rămâne mereu în mintea noastră și singurul care știe răspunsul este Dumnezeu, fiindcă el a creat totul”.

    COMENTARII

    Un personaj misterios tulbură apele în casa Caragea: “E din trecutul meu, al lui Tudor, și al lui Traian”

    acum 11 ore

     Episodul 4, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, din noul sezon „Fructul oprit”, introduce în poveste un personaj misterios , pe nume Magda, personaj interpretat de marea actriță Maia Morgenstern. Apariția ei, după o perioadă...

    Mesaj pentru Michaela Prosan, din ”Fructul Oprit”: ”E ceva în privirea ta...”

    acum 1 zile

    Michaela Prosan, alias Sonia, din serialul „Fructul oprit”, primește sute de mesaje de la fanii serialului realizat de Ruxandra Ion și difuzat în fiecare mericuri, de la ora 20.00, la Antena1.

    Maia Morgenstern, prima apariție în „Fructul oprit”, miercuri, de la ora 20.00

    acum 1 zile

    Îndrăgita actriță o interpretează pe Magda în noul sezon al serialului, pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00.

    Sonia revine în locul în care a vrut să renunțe la viață. Alex și Adrian luptă să o oprească: “Nu trebuie să se termine nimic, Sonia!”

    acum 7 zile

    Episodul din această seară din noul sezon “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza de la ora 20.00, continuă povestea serialului semnat de Ruxandra Ion și aduce în fața telespectatorilor momente pline de suspans, emoție și iubire. Sonia revine în locul în care a vrut să renunțe la viață, la Barajul Paltinu, și își amintește părți importante din trecutul ei.

    Îi leagă o prietenie de patru decenii. Cum s-au cunoscut Bogdan Stanoevici și Marian Râlea

    acum 8 zile

    Bogdan Stanoevici, actorul care îl interpretează pe Marius Cristescu în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, și-a amintit cu drag de perioada în care s-a cunoscut cu doi dintre colegii săi de breaslă, cu care face acum echipă în producția de la Antena 1.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »