• SAMBATA, 07 IANUARIE 2017

    Nadine nu a mai putut, a ajuns la terapeut ca să o scape de probleme

    În ultima vreme, frumoasă cântăreața care făcea furori în anii 2.000 la “Școala Vedetelor” și-a îndreptat atenția mai mult spre viață de familie, dezvoltare și cunoaștere. A devenit, chiar, speaker motivațional. Într-o postare făcută recent pe pagina să de socializare, Nadine spune cât de periculoasă este frică pentru om.

    „Dacă este frica pentru ziua de mâine, găsești modalități de a prospera (înveți lucruri noi, te specializezi în ceva, dezvolti relatii cu oameni care te pot sprijini), daca frica este de cineva, pleci de langa persoana. Dacă frica este neidentificată, profunda și destabilizatoare, te duci și vorbești cu un profesionist. Eu am avut diverse frici, de a lungul vremii, pe fiecare am rezolvat-o, identificând-o. Cele complexe, care nu știam de unde sunt, am fost la un terapeut și împreună am aflat de unde veneau și așa mi-a fost mai simplu să le rezolv”, a mărturisit Nadine.

    Mulatra nu a avut o copilărie liniștită. Pe când avea doar 6 ani, mama Nadinei a murit și, după 6 luni în care ea, sora și fratele ei au stat în casa bunicii, femeia i-a dus pe cei trei nepoţi la orfelinat, fiecare în altă parte.

    Află mai multe din clipul de mai sus.

    COMENTARII

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro