• VINERI, 19 MAI 2017

    Vladimir Găitan, disperat: “Fiica mea a fugit de acasă!”

     Unul dintre cei mai iubiţi actori din România, Vladimir Găitan, decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler trece “dincolo de aparenţe” duminica aceasta, de la ora 13:00, la Antena Stars şi vorbeşte deschis despre relaţia cu soţia sa şi cei doi copii ai lor.

    “Am o soţie care, dacă nu ar fi existat, eu aş fi fost de mult mort!”, îi va mărturisi el Florentinei.
    Despre copiii săi are doar cuvinte de laudă, dar şi multe povestioare amuzante, dintre care va aminti: “Abia acum câteva luni am aflat că Gloria s-a supărat pe mine la un moment dat că am ridicat tonul şi a fugit de acasă, la 16 ani, la o prietenă. Maică-sa a ştiut, eu sunt singurul care nu a ştiut.

    Am şi întrebat unde era, dar mi-a zis că doarme la o prietenă. Nu am făcut legătura. Acum, târziu mi-a spus: <<Ai ţipat la mine şi am fugit de acasă!”. E în sămânţa găitanilor chestia asta!”, va mai spune îndrăgitul actor, continuând povestea cu bunica lui, care a sărit din trăsura bunicului, tot la 16 ani şi a fugit.

    Cum a reacţionat soţia sa când l-a surprins în mijlocul unei scene de amor, pe platourile de filmare, cum şi-a botezat copiii în apartamentul de bloc şi cum au reacţionat vecinii, puşi într-o asemenea situaţie, dar şi despre lupta de peste trei decenii cu boala nemiloasă, Vladimir Găitan vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

    COMENTARII

    Mesajul Cristinei Ciobănașu, după moartea Stelei Popescu

    acum 1 ore

     Vestea că Stela Popescu a murit a lovit ca un trăznet peste România. Vedete, oameni de rând, au transmis mesaje înduioșătoare. Și Cristina Ciobănașu, vedeta postului Happy Channel a fost profund întristată de vestea că marea actriță s-a stins din viață....

    Doinița Oancea, copleșită de durere: ”Ai plecat... și totuși vei rămâne mereu cu noi”

    acum 2 ore

    Iata mesajul induiosator al Doinitei Oancea, la aflarea vestii ca Stela Popescu a murit.

    Declarație șocantă a lui Alexandru Arșinel: ”Stela a murit de ieri, nu azi, când au găsit-o!”

    acum 2 ore

    Prietenul si colegul de scena al actritei Stela Popescu a declarat ziaristilor ca aceasta ar fi murit cu o zi inainte sa fie gasita.

    Reacția lui FUEGO după ce a aflat că Stela Popescu a murit

    acum 3 ore

    Stirea ca Stela Popescu a murit l-a lovit ca un trasnet pe Fuego.

    A murit Stela Popescu. Andreas Petrescu a declarat cu durere: ”Sunt mândru că ne-am privit în ochi măcar o dată pe lumea asta”

    acum 4 ore

    Actorul Andreas Petrescu, vocea postului Happy Channel, a fost devastat la aflarea vestii ca actrita Stela Popescu a murit.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »