• MARTI, 16 IANUARIE 2018

    10 obiceiuri ale femeilor cu un ten perfect

     Ten perfect, cu aspect de porțelan? Este posibil și în realitate, nu doar în paginile revistelor de modă sau sub un strat gros de machiaj. Deși nu multe femei se pot lăuda cu o piele strălucitoare și sănătoasă, cele care se încadrează în această categorie au câteva obiceiuri pe care le urmează cu regularitate. Află din rândurile de mai jos care sunt acestea și ce anume poți îmbunătăți la rutina ta zilnică de îngrijire a tenului.

    Știu să aleagă soluțiile potrivite

    Fiecare tip de piele are nevoi diferite. Iar femeile cu un ten frumos știu să aleagă produsele de care tenul lor are nevoie. Nu trebuie să lași la voia întâmplării punctele negre, aspectul gras, tern sau fără strălucire, ci trebuie doar să găsești soluțiile potrivite. Exfoliază, tratează și hidratează suplimentar, cel puțin o dată pe săptămână. Alege, de exemplu, diferite măști pentru îngrijirea feței. Efectul benefic al acestora va contribui la menținerea sănătății și a frumuseții pielii tale.

    Nu neglijează hidratarea

    Femeile cu un ten perfect știu că hidratarea este unul dintre factorii cheie ai pielii frumoase. Hidratarea corespunzătoare este esențială. Pe lângă consumul de apă, specialiștii recomandă folosirea cu regularitate a cremelor hidratante, spălatul pe față cu apă caldă, nu fierbinte, limitarea perioadei în care folosești aerul condiționat sau sursele de încălzire.

    Au renunțat la obiceiurile nesănătoase

    Fumezi? Poate este momentul potrivit să reconsideri această alegere. Orice femeie care are un ten de invidiat este conștientă de faptul că obiceiurile nesănătoase au un efect negativ asupra aspectului său.
    Printre cele mai vizibile efecte ale fumatului este pierderea fermității și strălucirii pielii. Tenul arată șters iar ridurile își fac apariția mai repede decât în mod normal. Vestea bună este că după renunțarea la fumat, pielea se va reface. Însă, cu cât acest lucru se întâmplă mai târziu, cu atât mai puțin reversibile sunt efectele.

    Sunt conștiente de importanța dietei

    Majoritatea femeilor care arată exemplar, indiferent de vârstă, acordă o importanță crescută alimentației. Cu siguranță se ascunde mult adevăr în zicala „Ești ceea ce mănânci”. Pentru o piele sănătoasă este necesar să consumi cât mai multe fructe și legume. Acestea sunt bogate în antioxidanți, care luptă împotriva radicalilor liberi și încetinesc astfel procesul de îmbătrânire. Printre alimentele cel mai bogate în antioxidanți se numără prunele uscate, stafidele, afinele, coacăzele negre, zmeura, varza, spanacul, broccoli, sfecla sau avocado.
    La fel de important este să eviți alimentele nesănătoase, prăjelile și zahărul.

    Aleg băuturile potrivite

    Consumul unei cantități mari de lichide este esențial pentru menținerea sănătății pielii. Însă nu orice fel de lichide. Cel mai recomandat este să-ți potolești setea cu apă, dar există și alternative sănătoase. Printre acestea se numără ceaiurile îndulcite cu miere sau sucurile proaspete. Evită pe cât posibil sucurile și băuturile carbogazoase deoarece au un conținutul ridicat de zahăr. De asemenea, evită să consumi alcool în cantități mari. Acesta deshidratează și dăunează în timp aspectului pielii.

    Adoptă o rutină simplă

    Persoanele care își doresc să aibă mereu un aspect îngrijit, știu că o rutină simplă este cheia succesului. Această regulă se aplică și la îngrijirea tenului. Cu cât pe raftul din baie se înghesuie mai multe produse de curățare și tonifiere, cu atât mai tentată vei fi să sari peste întreg ritualul. Sau vei fi nevoită să renunți în cazul în care timpul nu îți va permite să urmezi toți pașii stabiliți. Optează mai degrabă pentru un număr minim de produse, însă nu face rabat de la calitate.

    Acordă atenție igienei

    Femeile cu un ten frumos știu că igiena este absolut necesară. Trebuie să acorzi atenție atât modului în care te speli pe față și prosoapelor pe care le folosești, cât și îngrijirii pensulelor și bureților de machiaj. Folosește prosoapele de față doar în acest scop și dezinfectează cu regularitate toate ustensilele de machiaj. În caz contrar, microbii care se adună cu timpul ar putea cauza reacții alergice sau apariția acneei. Nu uita că tenul trebuie curățat de fiecare dată înainte de culcare.

    Știu că mai puțin e mai bine

    Pentru o piele fără cusur, mai puțin e întotdeauna mai bine. Cu cât folosești mai multe produse, cu atât riști mai mult să acoperi porii sau să declanșezi reacții neplăcute ale pielii. Indiferent de tipul de produs, preferă variantele cât mai naturale, cu texturi ușoare, plăcute. În plus, acestea vor spori nivelul de confort, indiferent că este vorba de demachiere, hidratare, tratament sau machiaj.

    Se protejează de razele ultraviolete

    O femeie cu un ten perfect cunoaște efectul dăunător al razelor ultraviolete și se ferește de acestea. Folosirea zilnică a unei creme cu factor de protecție solară este esențială pentru menținerea tinereții și fermității pielii, indiferent de sezon. Suplimentar, o pereche de ochelari de soare de calitate vor preveni apariția ridurilor fine din jurul ochilor.

    Au un somn odihnitor

    Somnul odihnitor este ingredientul principat pentru un ten sănătos. În primul rând, este important să dormi cel puțin șapte ore în fiecare noapte. Apoi, asigură-te că sunt îndeplinite toate condițiile pentru un somn de calitate. Draperiile groase, confortul oferit de saltea, aerul proaspăt, nepoluat, nivelul umidității și al temperaturii din încăpere au un aport important în acest sens. În cazul în care organismul este privat de somn, va elibera cantități mai crescute de cortizol, hormonul stresului. Acesta va avea în timp un efect negativ asupra aspectului pielii.
    Dacă tenul tău nu are aspectul pe car ți l-ai dori, acordă un plus de atenție igienei și rutinei zilnice iar lucrurile se vor schimba semnificativ în bine. Adoptă un stil de viață sănătos și echilibrat, iar rezultatele vor fi vizibile încă din primele zile.

    Sursa foto: Shutterstock

    COMENTARII

    Top 8 cele mai renumite parfumuri din lume, pe care ți le poți permite și tu

    acum 30 zile

    Dacă ești în căutarea unui parfum nou, iată câteva dintre cele mai renumite branduri din lume și cele mai vândute parfumuri ale anului 2018, pe care le poți găsi la prețuri accesibile.

    Ce spun ridurile de pe față despre sănătatea ta?

    acum 30 zile

    Iată care pot fi câteva dintre cauzele îmbătrânirii premature ale pielii.

    6 sfaturi practice pentru a te machia ca Rihanna

    acum 39 zile

    Vedeta povestește că pasiunea ei pentru machiaj a început de mică, de când o urmărea pe mama ei cum se dădea cu ruj. Cu siguranță ai observat ce bine arată mereu machiajul și pielea ei și ți-ai dorit să arăți exact ca ea. Mai jos, te învățăm exact cum să faci asta.

    Luptă împotriva îmbătrânirii tenului cu noua gamă ACM: Duolys

    acum 45 zile

    Tenul trebuie îngrijit şi întreţinut la orice vârstă, însă de la 30 de ani începem să observăm mici semne de îmbătrânire, riduri de expresie, pete cauzate de soare.

    Toamna se numara... cele mai noi trenduri in machiaj!

    acum 67 zile

    In acest sezon, tendintele de frumusete sunt variate, pentru ca tu sa dai frau liber imaginatiei, fara teama ca vei da gres cu stilul tau original. Iar pentru ca machiajul este cartea ta de vizita, iata care sunt cele mai noi trenduri de care sa tii cont!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »