• MIERCURI, 19 APRILIE 2017

    Foto: A CUCERIT pe toată lumea cu imaginea ei de PĂPUȘĂ Barbie, dar cum arată ea fără machiaj. Este de nerecunoscut!

    A devenit cunoscută în întreaga lume, după ce a făcut tot ce i-a stat în puteri să se transforme într-o Barbie reală! Este vorba despre Valeria Lukyanova, din Ucraina, care și-a lucrat corpul în așa fel încât să ajungă să semene cât mai mult cu celebrul personaj.

    Asemenea multor fete și pe ea cucerit-o păpușa Barbie! Valeria Lukyanova nu s-a oprit însă aici, ci a dat startul unui întreg proces de transformare.

    Ambițioară, ea și-a schimbat total stilul de viață, a făcut intervențiile necesare și și-a impus un regim drastic astfel încât să devină frmoasă ca o păpușă ca preferata sa, Barbie.

    Și a reușit asta cu brio! Imaginile cu Valeria au impresionat pe toată lumea. 

    Din când în când, tânăra renunță la machiaj și se arată internauților exact așa cum e ea. 

    Cu chipul natural, Valeria este superbă, însă este de nerecunoscut!

    COMENTARII

    DIETA pe care FERGIE o urmează cu sfințenie. Ce INGREDIENT-CHEIE o ajută să se mențină în formă

    acum 2 zile

    Fergie se numara printre cele mai frumoase femei din lume. Vedeta marturiseste ca nu tine o dieta stricta, dar din alimentatia sa nu lipseste niciodata un anume produs.

    Cum să faci culoarea părului să reziste mai mult? Soluția e IEFTINĂ și la ÎNDEMÂNA oricui!

    acum 2 zile

    Te-ai vopsit recent, dar ai impresia ca noua ta culoare a inceput sa-si piarda din stralucire? Noi am gasit un remediu pentru care ai nevoie de doar doua ingrediente.

    Cum să SLĂBEȘTI eficient? Totul pornește de la ceea ce ai prin frigider

    acum 3 zile

    Cand vine vorba de diete, exista un amanunt important, pe care foarte multe persoane uita sa-l ia in calcul.

    PRODUSUL COSMETIC pe care orice femeie îl are în geantă este SOLUȚIA pentru tăieturi și vânătăi superficiale

    acum 3 zile

    Ai descoperit ca ai o taietura superficiala care iti provoaca disconfort. Trateaz-o rapid cu ajutorul unui produs cosmetic din geanta ta.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro