• LUNI, 21 NOIEMBRIE 2016

    SPECIALIŞTII avertizează: "CARNEA DE ŞOBOLAN e mai bună decât cea de la abatoare!"

     Foto: hepta.ro

    Legume şi fructe modificate genetic, alimente făcute din plastic, cu pesticide şi chimicale cancerigene - toate acestea le găsim în frigiderele noastre. Tot mai mulţi specialişti susţin că suntem victimele unui experiment alimentar criminal, că numeroasele boli cu care ne confruntăm provin de la stilul de viaţă, de la ceea ce mâncăm.

    Este vorba despre globalizarea alimentației, inițiată din rațiuni economice. Pentru că, pentru a transporta un aliment la mare distanță e nevoie de săptămâni, uneori luni de zile. Pentru păstrarea unor calități ale alimentelor se introduc variate substanțe chimice în acestea. Goana după profit a conceput această globalizare”, a explicat Prof dr Constantin Ionescu Târgoviște


    Ce alte ipoteze pertinente și îngrijorătoare a emis profesorul, dar și de ce carnea de șobolan estre mai buă decât cea din abatoare aflați din videoclipul de mai sus.

    COMENTARII

    8 trucuri care îți vor face munca mai ușoară în bucătărie

    acum 56 zile

    Iata caateva ponturi care, mai mult ca sigur, iti vor usura treaba in bucatarie.

    Ce se întâmplă dacă pui două ouă crude în cuptorul cu microunde pentru 5 minute. NU ÎNCERCAȚI ȘI VOI!

    acum 57 zile

    V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă dacă pui două ouă crude în cuptorul cu microunde pentru 5 minute? EI bine, nu v-am recomanda să faceți voi asta acasă. CHIAR NU! Au făcut-o alții, iar ce a ieșit nu a fost prea plăcut. Așadar, urmăriți clipul...

    Ai gusta așa ceva? Într-o cârciumă din Caraibe, chef Cătălin Scărlătescu și-a luat inima în dinți și a mâncat tocăniță de... IGUANE

    acum 62 zile

    In vacanta lui in Caraibe,chef Caralin Scarlatescu si-a luat inima in dinti si a incercat un preparat exotic

    5 trucuri simple pentru a schimba repede aspectul bucătăriei. Toți musafirii vor fi impresionați

    acum 78 zile

    Pune in aplicare cateva trucuri si toti te vor intreba daca ai renovat casa.

    Da' de unde petrecere de fițe? Delia a pretrecut un Crăciun cu sarmale, piure și pâine de casă

    acum 89 zile

    Delia le-a aratat tututor cem bucate a avut pe masa de Craciun.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro