• MARTI, 05 IUNIE 2018

    Nicolae Antonescu, profesorul care, de mai bine de 40 de ani, îi formează pe tinerii artiști

    Menirea unui profesor nu este să formeze elevi asemeni imaginii lui, ci să îi ajute să se autodescopere, să își creeze propria imagine. Un astfel de profesor este Nicolae Antonescu, de la Școala Gimnazială de Arte numărul 5, care s-a dedicat descoperirii și formării tinerilor artiști. De mai bine de 40 de ani, Nicolae Antonescu formează tineri instrumentiști, care, ulterior, au ajuns să cânte în orchestre din țară, dar și de peste hotare. 

    Povestea mea a început pe când aveam cinci ani, când părinții mei, după ce m-au auzit prin casă tot fredonând, m-au înscris la un centru cultural de cartier, unde am lucrat prima dată cu un profesor pe vioară”, și-a început profesorul povestea. 

    Pe Nicolae Antonescu vă invităm să îl cunoașteți mai bine urmărind interviul pe care acesta l-a acordat emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 14.30.

    COMENTARII

    Unde se coafează vedetele? La Jovsky Studio, salonul lansat de Adrian Perjovschi, unul dintre cei apreciați hair stylisti din țară

    acum 1 zile

    Emisiunea ”CulTOUR” vă arată salonul unde se coafează cele mai cunoscute vedete de la noi. Haideți să vedeți cum arată Jovsky Studio, salonul lansat de Adrian Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați hair stylisti din țară. De ziua sa de...

    Opera "Romeo și Julieta", pusă în scenă într-o altă manieră, la Teatrul Național București. ”E foarte șmecher spectacolul”, spune ”Julieta”

    acum 1 zile

    Regizorul Yuri Kordonsky pune în scenă clasica poveste de iubire "Romeo și Julieta",  scrisă de W. Shakespeare. ÎNSĂ, spectacolul de la Teatrul Național București este puțin diferit, mai adus în actualitate. Cum așa? Ne-o spun, la emisiunea...

    Stelele baletului rusesc de la Teatrul de Balet Bolshoi susțin un spectacol la București, pe 31 octombrie

    acum 2 zile

    10 dintre cei mai buni balerini ai baletului rusesc de la Teatrul de Balet Bolshoi din Moscova vor pune pe scenă ”Spectacol de Gală”, pe 31 octombrie, la Sala Palatului din Capitală. Cei 10 fac parte din elita trupei de balet și sunt dețănători ai numeroase premii internaționale.

    61 de întrebări pentru Petru Păun, alias Alex, din “Fructul Oprit”: ”Nu aș înșela niciodată”

    acum 2 zile

    Petru Păun, cel care îl interpretează pe Alex, în serialul “Fructul Oprit”, a acceptat provocarea emisiunii ”CulTOUR” și a răspuns celor 61 de întrebări.

    Interviu în exclusivitate cu actorul Florin Zamfirescu: "Am multe amintiri, dar am învățat să nu trăiesc din ele"

    acum 3 zile

     Actorul Florin Zamfirescu își deschide sufletul și își povestește viața la emisiunea ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel zilnic, de la ora 17.30 (în reluare, de la 23.00). Întrebat care este cea mai frumoasă amintire a sa, Florin Zamfirescu...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »