• JOI, 05 APRILIE 2018

    A fost declarată cea mai bună actriță a anului, pe când filma la ”Sezonul Cireșelor”

    Una dintre actrițele din serialul turcesc ”Sezonul cireșelor”, difuzat de postul Happy Channel de luni până vineri, de la ora 10.30, se poate mândri cu faptul că a fost răsfățata criticilor de film. În anul 2015 , pe cand juca în serialul “Sezonul Cireșelor”, ea a câștigat premiile “Cea mai bună actriță a anului”, “Cea mai bună actriță descoperită” și “Cea mai bună actriță de comedie a anului”.

    Este vorba despre Özge Gurel, actrița care interpretează personajul principal feminin din serialul turcesc ”Sezonul cireșelor”, unul dintre serialele turcești pe care postul Happy Channel îl difuzează de luni până vineri, de la ora 10.30. Ozge a mărturisit că a ajuns să joace în acest serial după ce, inițial, a fost resprinsă la un casting pentru un alt film.

    ”Sezonul Cireșelor” (titlul original: ”Kiraz Mevsimi”) spune povestea lui Oyku (Özge Gurel), o tânără ambiţioasă care visează să devină un fashion designer de renume.

    Încă din copilărie a fost îndrăgostită de Mete (Daghan Kulegec), fratele celui mai bun prieten al ei. Însă el nu avea ochi pentru ea, intrucât avea deja o iubită. Cel mai bun prieten al lui Mete, Ayaz (Serkan Çayoglu), este chiar fiul unui fashion designer de top, care ar putea să ajute pe tânăra Oyku să îşi realizeze visurile.
    Între ei se înfiripă o poveste şi devin iubiţi! Însă viaţa îi arată lui Mete că femeia pe care şi-o doreşte cu adevărat este chiar sub ochii lui, lucru pe care nu l-a constatat din prima secundă!

    COMENTARII

    Ce cochetă este copila care o interpretează pe Melek în serialul ”Mama”! Imagini, în articol

    acum 1 zile

    Beren Gokyildiz, este copila de doar 9 ani, îi dă viață personajului Melek, din serialul ”Mama”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 18.00. În cei patru ani de când este în lumina reflectoarelor, micuța Beren s-a...

    Winona Ryder, la Happy Channel, într-un film despre co-fondatorul Alcoolicilor Anonimi. O poveste emoționantă de viață

    acum 1 zile

     ”Când iubirea nu e de ajuns” (When Love Is Not Enough: The Lois Wilson Story) este filmul inspirat din viața lui Bill Wilson, co-fondator al Alcoolicilor Anonimi, pe care postul Happy Channel o va difuza duminică, de la ora 18.00. Pelicula, nominalizată la...

    ”Bună surioară, adio viață!”, povestea a două surori, nevoite să crească fără părinți

    acum 2 zile

    Olivia trece, de două ori, prin momente dificile. Odată prin divorțul părinților ei, apoi, după ce tatăl ei și soția lui mor într-un accident. După dispariția tatălui, Olivia, studentă, primește custodia surioarei sale vitrege, în vârstă de doar 7 ani. Cum se vor...

    Finalul primului sezon “Femeie în înfruntarea destinului“, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

    acum 3 zile

     Serialul “Femeie în înfruntarea destinului“ a încheiat în forță primul sezon la Happy Channel. Aseară, producția a fost lider de audiență pe targetul televiziunilor destinate femeilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din...

    Edith Gonzalez cu părul rose gold! Iată cum arată protagonista serialului ”SALOME”

    acum 3 zile

    Pe Edith Gonzalez o puteți urmări la Happy Channel în ”Salome”, serialul ce i-a sporit notorietatea actriței în întreaga lume.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »