• JOI, 09 NOIEMBRIE 2017

    Aras Bulut din ”Intrusul” a dat ingineria aerospațială pe actorie

    Frumușelul Aras Bulut Iynemli, cel care îl interpretează pe Mert Karadağ/Umut Yılmaz în blockbusterul ”Insider” (”Intrusul”), difuzat de postul Happy Channel de luni până joi, de la 20.00, a visat să devină inginer și nicidecum actor. Tocmai din acest motiv a urmat cursurile Universității Tehnice din Istanbul, secția de Inginerie Aerospațială.

    Însă, cum face parte dintr-o familie de artiști, Aras și-a dat seama că, de fapt, are actoria în sânge. Nu se putea altfel, având în vedere că fratele lui mai mare este actor, iar sora lui este cântăreață și, totodată, prezentatoare de televiziune. De altfel, fratele lui este cel care i-a deschis apetitul pentru actorie. El l-a dus pe Aras pe platourile de filmare și la castinguri de reclame. Acesta a fost doar primul pas spre cariera lui Aras.

    “Intrusul” spune povestea a doi frați care ajung de o parte și de alta a legii. La trei ani, Umut (Aras Bulut Iynemli) a fost răpit de Celal, liderul unui clan mafiot din Istanbul, iar fratele lui, Sarp (Çağatay Ulusoy) crește cu vina dispariției Urmut. În urma evenimentelor petrecute în familia lui, Sarp se înscrie la Academia de Poliție și reușește să iasă în evidență datorită rezultatelor deosebite obținute. Cu scurt timp înainte de absolvire, lucrurile iau o altă întorsătură pentru Sarp, care ajunge în închisoare. Totul este, de fapt, un plan pentru a-i atrage atenția interlopului Celal. După ce este eliberat, Sarp începe să lucreze ca polițist sub acoperire în clanul acestuia. Între timp, Umut (căruia Celal i-a schimbat numele în Mert) ajunge și el în poliție, infiltrat de cunoscutul mafiot pentru a-l ține la curent cu tot ce se pregătește împotriva lui. Inevitabilul se produce, iar Sarp și Mert se întâlnesc fără să știe însă că sunt frați.

    Serialul turcesc “Intrusul”(„Içerde”/“Insider”) a înregistrat audiențe spectaculoase în țara de origine, iar în România poate fi urmărit în exclusivitate la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 20.00. Fii cu ochii pe Happy!

    COMENTARII

    Keira Knightley și Eva Mendes vin la Happy Channel în ”Aventură de-o noapte”

    acum 2 zile

     Duminică, Happy Channel vă invită să urmăriți un trhiller despre iubire, fidelitate, ispite, lumea afacerilor. ”Aventură de-o noapte” (”Last Night”), duminică, de la ora 20.00, la Happy Channel. Un thriller cu scene fierbinți, în care Keira...

    Mesaj emoționant, postat de Edith Gonzalez, protagonista din ”Salome”. Fanii i-au transmis mesaje de încurajare

    acum 2 zile

    Edith Gonzalez, protagonista serialului ”Salome”, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram. Internauții au reacționat în număr mare și i-au transmis actriței mesaje de încurajare și de susținere.

    Iată cine este muza lui Kutsi, din ”A doua șansă”, atunci când își compune melodiile

    acum 3 zile

    “A doua șansă” este unul dintre cele mai urmărite seriale turcești. Acum poți vedea sezonul 2 în premieră și în exclusivitate în România la Happy Channel, de luni până joi, de la 21.00.

    Divorțați și, totuși, căsătoriți dintr-o greșeală.”O iubire pentru totdeauna”, duminică, la Happy Channel

    acum 3 zile

    Duminică, de la ora 18.00, Happy Channel vă invită să aflați povestea încurcată a unui mariaj. ”O iubire pentru totdeauna” (”Autumn Dreams”) spune povestea a doi foști iubiți din perioada liceului, care descoperă că încă mai sunt căsătoriți....

    ”Anul în care Dolly Parton a fost mama mea”, povestea unei adolescente care zice că e fiica biologică a cântăreței

    acum 3 zile

    Elizabeth Alison Gray este o tânără tipică de 11 ani din suburbii, care abia așteaptă să crească mare și să aibă un bust impresionant ca al cântăreței Dolly Parton. În urma unui proiect pentru școală, ea află că, de fapt, cei care au crescut-o nu sunt părinții...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »