• MARTI, 12 IUNIE 2018

    Cine este Hande Erçel, frumoasa Hazal din serialul ”Perla Neagră”

     În premieră și în exclusivitate, Happy Channel aduce publicului român o poveste de neuitat, “Perla neagră”. Lansat anul trecut în Turcia, serialul care va intra, începând de marți (12 iunie), ora 21.00, în grila stației tv, îl aduce în atenția fanilor pe Tolgahan Sayışman. În vârstă de 36 de ani, Tolgahan a obținut simpatia telespectatorilor în urma apariției în producția “Prizoniera dragostei”.

    În vârstă de doar 25 de ani, frumoasa parteneră a lui Tolgahan Sayışman, din ”Perla Neagră” a fost declarată una dintre cele mai urmărite actrițe din Turcia pe rețelele de socializare. Ea are peste 8 milioane de fani pe Instagram.

    Hande Ercel a debutat ca model, dar, din 2013 a intrat în atenția producătorilor de filme. A fost crescută de bunicii ei, despre care a declarat în nenumărate rânduri că sunt prietenii ei cei mai buni. Tatăl ei spera ca Hande să devină doctor, însă ea a ales cariera de model.
    În anul 2012, a fost declarată Miss Turcia, iar după acest concurs a primit primul ei rol, în ”Çalikușu”. Practic, aceadta a fost rampa sa de lansare.

    Despre serial:
    Kenan (Tolgahan Sayışman) și Hazal (Hande Erçel) sunt protagoniștii serialului “Perla neagră”, doi tineri care și-au jurat iubire veșnică și care întâmpină numeroase obstacole în povestea lor de dragoste. “Atâta timp cât voi trăi, până la ultima suflare, te voi iubi numai pe tine!”, îi spune Kenan iubitei sale. Hazal este ospătăriță la unul dintre cele mai luxoase resorturi din orașul Çeşme, iar Kenan este un chipeș pescar, dornic să-și depășească condiția. Cei doi plănuiesc să se căsătorească, însă visul lor este spulberat odată cu apariția lui Vural (Berk Hakman), un afacerist influent și bogat. Întrucât îi amintește de fosta lui soție decedată – Naz, acesta face o obsesie pentru Hazal și o obligă să se căsătorească cu el (șantajând-o). Cu o zi înainte de nunta cu bărbatul iubit, Hazal îl părăsește pe Kenan pentru a deveni soția lui Vural. Fără să cunoască adevărul, Kenan trăiește convins că Hazal a ales banii și decide să se răzbune pe femeia care i-a provocat o suferință imensă.

    Miercuri (13 iunie), serialul “A doua șansă” va ajunge la final, iar începând din 14 iunie postul de televiziune Happy Channel va difuza “Perla neagră”, de luni până joi, de la ora 20.00 până la ora 22.00. O poveste de iubire, presărată cu momente emoționante, intrigi și suspans, în această vară, la Happy Channel!

    COMENTARII

    Winona Ryder, la Happy Channel, într-un film despre co-fondatorul Alcoolicilor Anonimi. O poveste emoționantă de viață

    acum 19 ore

     ”Când iubirea nu e de ajuns” (When Love Is Not Enough: The Lois Wilson Story) este filmul inspirat din viața lui Bill Wilson, co-fondator al Alcoolicilor Anonimi, pe care postul Happy Channel o va difuza duminică, de la ora 18.00. Pelicula, nominalizatp la Primetime...

    ”Bună surioară, adio viață!”, povestea a două surori, nevoite să crească fără părinți

    acum 19 ore

    Olivia trece, de două ori, prin momente dificile. Odată prin divorțul părinților ei, apoi, după ce tatăl ei și soția lui mor într-un accident. După dispariția tatălui, Olivia, studentă, primește custodia surioarei sale vitrege, în vârstă de doar 7 ani. Cum se vor...

    Finalul primului sezon “Femeie în înfruntarea destinului“, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

    acum 1 zile

     Serialul “Femeie în înfruntarea destinului“ a încheiat în forță primul sezon la Happy Channel. Aseară, producția a fost lider de audiență pe targetul televiziunilor destinate femeilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din...

    Edith Gonzalez cu părul rose gold! Iată cum arată protagonista serialului ”SALOME”

    acum 1 zile

    Pe Edith Gonzalez o puteți urmări la Happy Channel în ”Salome”, serialul ce i-a sporit notorietatea actriței în întreaga lume.

    Peste 35 de MILIOANE de vizualizări pentru clipul lui Kutsi, protagonistul serialului ”A doua șansă”!

    acum 1 zile

    Piesa ”Aşıklar Şehri”, pe care Kutsi o cântă în duet cu Zara, a adunat peste... 35 de MILIOANE de vizualizări pe Youtube!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »