• MIERCURI, 14 MARTIE 2018

    După succesul serialului ”ELIF” în Indonezia, producătorii locali au luat o decizie importantă

     Produs de Fremantle la standarde ce pot concura cu orice film de Hollywood, serialul turcesc “Elif” i-a cucerit iremediabil pe telespectatori. Și nu doar pe cei din Turcia li din România! Transmis deja în șapte țări, în afară de Turcia, (Pakistan, Indonesia, Grecia, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Grecia și Columbia), ”Elif” a fost declarat unul dintre cele mai bune seriale turcești. 

    De altfel, producătorii de film din Indonesia au decis chiar să realizeze și o variantă proprie a serialului, cu distribuție locală. Copila aleasă pentru rolul micuței seamănă izbitor cu actrița producției originale, Isabella Damla Güvenilir

    Postul Happy Channel difuzează serialul turcesc ”ELIF”, în exclusivitate în România, de luni până vineri, de la ora 18.00. 


    Citește și ”Cum a ajuns micuța Isabella Damla Güvenilir să joace rolul principal din Elif”.


    Povestea serialului

    Ajunsă la ferma unei familii bogate, familia Emiroglu, micuța va lucra aici pe post de servitoare, fără a se cunoaște faptul că ea este de fapt fiica principalului moștenitor. Melek, mama sa, a trăit în urmă cu șase ani o poveste de dragoste cu Kenan, fiul cel mare al familiei Emiroglu. Pentru că nimeni nu a fost de acord cu relația lor, femeia a fost alungată și amenințată cu moartea. Kenan nu a știut nimic despre toate astea, iar în prezent habar nu are de existența acestuicopil. 

    COMENTARII

    Trei filme de Crăciun recomandate de Criss și Vlad, pe care poți să le vezi la Happy Channel

    acum 1 zile

    Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, gazdele emsiunii “CulTOUR”, invită telespectatorii să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă și le propun acestora trei filme, pe care nu trebuie să le rateze în această perioadă a anului.

    Sâmbătă, de la 18.00, Happy Channel vă invită să urmăriți filmul ”Căsătoriți de Crăciun”

    acum 1 zile

    Sâmbătă, de la 18.00, Happy Channel vă invită să urmăriți filmul ”Căsătoriți de Crăciun” (”A Christmas wedding date”).

    Ce este nevoită să facă o femeie disperată să ajungă să își cunoască viitorii socri

    acum 1 zile

    Ce este nevoită să facă o femeie disperată să ajungă să își cunoască viitorii socri? Aflați duminică, 16 decembrie, la Happy Channel, în filmul ”Escapada de Crăciun” (”A Christmas Detour”), difuzat de la ora 18.00.

    ”Un Crăciun pe drumuri”, o frumoasă poveste de iubire dintre doi oameni uniți de un câine simpatic foc

    acum 3 zile

    ”Un Crăciun pe drumuri” (”Holiday Road Trip”) este filmul pe care îl puteți urmări vineri seară, 14 decembrie, de la ora 18.00, la postul Happy Channel, în cadrul maratonului filmelor de Crăciun. Filmul spune povestea a doi angajați ai unui...

    Joi, 13 decembrie, la Happy Channel te bucuri de DOUĂ ORI de serialul turcesc ”IFFET”

    acum 3 zile

    Joi, 13 decembrie, la postul de televiziune Happy Channel te vei bucura de o ”porție” DUBLĂ din serialul turcesc ”Iffet”. Și trebuie să țineți mintecă nu doar că vor fi două episoade, în loc de unul. Dar, la fel de impirtant este să fiți cu ochii pe Happy mai devreme ca de obicei. Mai exact, de la ora 15.30!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »