• JOI, 05 IULIE 2018

    Frumoasa Hande Erçel, alias Hazal, din serialul turcesc ”Perla neagră”, vrea să joace la Hollywood

     Hande Erçel, frumoasa parteneră a lui Tolgahan Sayışman, din serialul turcesc ”Perla Neagră”, are planuri mari în ceea ce privește cariera sa de actriță. Fostă Miss Turcia, Hande a devenit actriță după ce niște producători au văzut-o în reclamele tv. 

    Într-un interviu acordat presei din Turcia, actrița a mărturisit că marele ei vis este să ajunge să joace în filme la Hollywood. Iar ca parteneri de filmare își dorește să îi aibă pe Leonardo Di Caprio și Ryan Gosling. Dar, până va ajunge în Cetatea Filmului, pe  Hande Erçel o puteți urmări la postul de televiziune Happy Channel în serialul ”Perla Neagră”.

    Despre serialul ”Perla Neagră”, difuzat, în exclusivitate de Happy Channel, de luni până joi, de la ora 20.00:

    Kenan (Tolgahan Sayışman) și Hazal (Hande Erçel) sunt protagoniștii serialului “Perla neagră” („Siyah Inci”), doi tineri care și-au jurat iubire veșnică și care întâmpină numeroase obstacole în povestea lor de dragoste. “Atâta timp cât voi trăi, până la ultima suflare, te voi iubi numai pe tine!”, îi spune Kenan iubitei sale. Hazal este ospătăriță la unul dintre cele mai luxoase resorturi din orașul Çeşme, iar Kenan este un chipeș pescar, dornic să-și depășească condiția. Cei doi plănuiesc să se căsătorească, însă visul lor este spulberat odată cu apariția lui Vural (Berk Hakman), un afacerist influent și bogat. Întrucât îi amintește de fosta lui soție decedată – Naz, acesta face o obsesie pentru Hazal și o obligă să se căsătorească cu el (șantajând-o). Cu o zi înainte de nunta cu bărbatul iubit, Hazal îl părăsește pe Kenan pentru a deveni soția lui Vural. Fără să cunoască adevărul, Kenan trăiește convins că Hazal a ales banii și decide să se răzbune pe femeia care i-a provocat o suferință imensă.

    COMENTARII

    Un fotbalist norvegian schimbă un întreg oraș, odată angajat ca bona copiilor unei femei văduve

    acum 5 ore

    Un fotbalist norvegian schimbă un întreg oraș din Kansas, odată angajat ca bona copiilor unei femei văduve.

    Povestea romantică a anului 2018 vine la Happy Channel. Despre iubire, ciocolată și… a treia șansă

    acum 5 ore

    O poveste romantică transpusă într-un film. Realizat în 2018, ”Formula dragostei” (”Yes, I do”) este una dintre cele mai… încurcate povești de iubire.

    5 coafuri diferite ale protagonistei serialului ”IFFET”. Cum îi stă mai bine?

    acum 8 ore

    Serialul ”Iffet” se difuzează la Happy Channel de luni până vineri, de la ora 16.00.

    Serialul ”Victoria” ajunge la final. Happy Channel va difuza ultimul episod din al doilea sezon

    acum 1 zile

     Serialul ”Victoria” va ajunge la final. Happy Channel a difuzat cele două sezoane ale producției britanice, desemnată, în 2017, serialul anului .  Duminică, 18 noiembrie, de la ora 20.00, la Happy Channel veți putea urmări ULTIMUL episod din serialul...

    Iată în câte țări s-a difuzat serialul ”IFFET”

    acum 2 zile

    Serialul ”Iffet” se difuzează la Happy Channel de luni până vineri, de la ora 16.00.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »