• VINERI, 06 APRILIE 2018

    Sperietura trasă de Isabella la filmările pentru serialul turcesc ”ELIF”: ”Am crezut că mă voi arde”

    La Happy Channel, poți urmări în exclusivitate cel de-al patrulea sezon din ”Elif”, de luni până vineri, de la 18.00. Isabella Damla Güvenilir, copila care are rolul principal în serialul turcesc ”Elif”, a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate postului Happy Channel, că a avut parte de o sperietură zdravănă pe platourile de filmare.

    Odată, am scăpat un castron cu supă. M-am speriat, căci am crezut că mă voi arde. Dar, apoi, am realizat că supa nu era atât de fierbinte”, ne-a mărturisit Isabella.


    Citește și ”Cum a ajuns micuța Isabella Damla Güvenilir să joace rolul principal din «Elif»” și ”Serialul «Elif» se difuzează, acum, în 21 de țări. Iată care sunt acestea”.


    Acesta a fost unul dintre puținele momente în care a fost nevoie să se tragă mai multe duble pentru scena respectivă. În rest, cadrele cu Isabella nu au nevoie de multe repetiții, spun producătorii serialului turcesc ”Elif”. Din acest motiv, mulți au declarat presei că Isabella este un copil minune, o actriță înnăscută. 

    COMENTARII

    Ce cochetă este copila care o interpretează pe Melek în serialul ”Mama”! Imagini, în articol

    acum 1 zile

    Beren Gokyildiz, este copila de doar 9 ani, îi dă viață personajului Melek, din serialul ”Mama”, difuzat de Happy Channel de luni până vineri, de la ora 18.00. În cei patru ani de când este în lumina reflectoarelor, micuța Beren s-a...

    Winona Ryder, la Happy Channel, într-un film despre co-fondatorul Alcoolicilor Anonimi. O poveste emoționantă de viață

    acum 2 zile

     ”Când iubirea nu e de ajuns” (When Love Is Not Enough: The Lois Wilson Story) este filmul inspirat din viața lui Bill Wilson, co-fondator al Alcoolicilor Anonimi, pe care postul Happy Channel o va difuza duminică, de la ora 18.00. Pelicula, nominalizată la...

    ”Bună surioară, adio viață!”, povestea a două surori, nevoite să crească fără părinți

    acum 2 zile

    Olivia trece, de două ori, prin momente dificile. Odată prin divorțul părinților ei, apoi, după ce tatăl ei și soția lui mor într-un accident. După dispariția tatălui, Olivia, studentă, primește custodia surioarei sale vitrege, în vârstă de doar 7 ani. Cum se vor...

    Finalul primului sezon “Femeie în înfruntarea destinului“, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

    acum 3 zile

     Serialul “Femeie în înfruntarea destinului“ a încheiat în forță primul sezon la Happy Channel. Aseară, producția a fost lider de audiență pe targetul televiziunilor destinate femeilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din...

    Edith Gonzalez cu părul rose gold! Iată cum arată protagonista serialului ”SALOME”

    acum 3 zile

    Pe Edith Gonzalez o puteți urmări la Happy Channel în ”Salome”, serialul ce i-a sporit notorietatea actriței în întreaga lume.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »