• MARTI, 13 MARTIE 2018

    Talentul ascuns al lui Kerem Bursin, protagonistul serialului turcesc ”Inima orașului”

     Într-un interviu acordat în exclusivitate postului Happy Channel, Kerem Bursin ne-a dezvăluit unul dintre secretele sale, după ce Vlad Gherman l-a întrebat despre unul dintre rolurile pe care frumușelul actor turc le-a jucat în trecut și anume acela de cântăreț.

    Cânt la duș”, a glumit Kerem, la început.

    N-am făcut decât să cânt la bass și am făcut parte din cor. Am cântat și pe scenă, în niște musicaluri”, a mărturisit protagonistul din ”Inima orașului”, unul dintre cele mai tari seriale turcești, difuzate în exclusivitate în România, la postul Happy Channel, de luni până joi, de la ora 21.00.

    Serialul turcesc ”Inima orașului”, difuzat de luni până joi, de la ora 21.00, la Happy Channel, îi are în centrul atenției pe Ali Smith (Kerem Bürsin) și Derin Mirkelamoglu (Leyla Lydia Tugutlu). La vârsta de patru ani, Ali asistă la moartea propriei mame, iar tragedia îi marchează viața. După nenorocirea petrecută, Ali ajunge în grija lui Rauf (Osman Alkas) și crește convins că tatăl lui a fost cel care a omorât-o pe femeia care i-a dat viața. Tânărul își trăiește viața pe mare, alături de Rauf, la bordul unui vapor care transportă marfă. Ani mai târziu, el revine în Istanbul, orașul în care I-a fost ucisă mama, iar atunci o întâlnește pe Derin Mirkelamoglu, o tânără frumoasă care provine dintr-o familie bogată. Aceasta iubește dansul și visează să devină balerină, însă aspirațiile sale nu sunt întotdeauna în concordanță cu voința părinților ei.

    Deși, urmează să se căsătorească cu Yigit (Ali Yorenc), viața lui Derin se va schimba total după ce îl va cunoaște pe Ali. Totodată, întoarcerea în Istanbul îl aduce pe Ali aproape de tatăl său - Sahin (Gurkan Uygun), fost campion de box, și îl poate ajuta să descopere adevărul despre moartea mamei sale. “Inima orașului”, de luni până joi, de la ora 21.00, în premieră și în exclusivitate la Happy Channel! Intră în poveștile Happy!

    COMENTARII

    ”Un Crăciun pe drumuri”, o frumoasă poveste de iubire dintre doi oameni uniți de un câine simpatic foc

    acum 1 zile

    ”Un Crăciun pe drumuri” (”Holiday Road Trip”) este filmul pe care îl puteți urmări vineri seară, 14 decembrie, de la ora 18.00, la postul Happy Channel, în cadrul maratonului filmelor de Crăciun. Filmul spune povestea a doi angajați ai unui...

    Joi, 13 decembrie, la Happy Channel te bucuri de DOUĂ ORI de serialul turcesc ”IFFET”

    acum 1 zile

    Joi, 13 decembrie, la postul de televiziune Happy Channel te vei bucura de o ”porție” DUBLĂ din serialul turcesc ”Iffet”. Și trebuie să țineți mintecă nu doar că vor fi două episoade, în loc de unul. Dar, la fel de impirtant este să fiți cu ochii pe Happy mai devreme ca de obicei. Mai exact, de la ora 15.30!

    ”De 12 ori Crăciunul”, filmul despre lecția de viață pe care o femeie trebuie să o învețe

    acum 2 zile

    În cadrul maratonului filmelor de Crăciun, Happy Channel vă invită, joi, 13 decembrie, de la ora 18.00, să urmăriți ”De 12 ori Crăciunul” (”12 Dates of Christmas”).

    Ce se poate întâmpla dacă Moș Crăciun este dat în judecată? Răspunsul, miercuri, la Happy Channel

    acum 2 zile

    Ce se poate întâmpla dacă Moș Crăciun este dat în judecată? Răspunsul, miercuri, la Happy Channel.

    ”Cabana de Crăciun”, un emoționant film despre familie, iubire, miracole de Crăciun

    acum 3 zile

    Marți, 11 decembrie, de la ora 18.00, Happy Channel difuzează filmul ”Cabana de Crăciun”. O poveste impresionantă despre familie, credință, iubire și, mai ales, despre puterea magică a Crăciunului.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »