• VINERI, 08 SEPTEMBRIE 2017

    Criss și Vlad, membrii trupei One, cântă duminică în Piața Universității

    Protagoniști ai serialului realizat de Ruxandra Ion, “O grămadă de caramele”, dar și membri ai trupei One, Cristina Ciobănașu (Criss) și Vlad Gherman vor urca duminică pe scena din Piața Universității, într-un concert special organizat de Ziua X! 

    Duminică (10 septembrie), începând cu ora 16.00, în Piața Universității, are loc evenimentul care deschide toamna în Antene – Ziua X! Delia, Carla’s Dreams, Criss&Vlad (trupa One), FreeStay sunt printre artiștii pe care fanii îi pot urmări.

    În cadrul show-ului, care marchează Ziua X, Criss și Vlad vor urca pe scenă la ora 17.30. Timp de 15 minute, aceștia vor interpreta cele mai cunoscute piese din repertoriul lor.

    Pe cei doi artiști, fanii îi pot urmări în cel mai așteptat serial al toamnei,“O grămadă de caramele”. 

    Mini-seria “Blestemul”, din trilogia “O grămadă de caramele”, va debuta duminică (17 septembrie), de la ora 18.00, atunci când telespectatorii pot urmări în premieră primul episod. Din 18 septembrie, povestea continuă la Happy Channel, de la ora 18.00, fiind difuzate primele două episoade. Începând cu această dată, serialul filmat integral cu telefonul mobil va putea fi urmărit, în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, numai la postul de televiziune Happy Channel.

    COMENTARII

    Andreea Ibacka: ”Ne-a știut tot cartierul, ce să mai!”

    acum 17 ore

    Andreea Ibacka a primit doua inele de logodna, iar cererea in casatorie a fost una... memorabila.

    Motivul pentru care Irina Margareta Nistor nu a mai mâncat NICIODATĂ mere

    acum 17 ore

    Renumitul critic de film a marturisit, intr-un interviu, de ce nu mananca mere.

    La mulți ani, Cristina Ciobănașu! "Să ne încânți sufletele mereu!", i-au transmis fanii frumoasei actrițe din "O grămadă de caramele"

    acum 1 zile

    Pentru Cristina Ciobanasu (Criss), Miruna din serialul "O gramada de caramele", 24 septembrie este o zi happy!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro