• JOI, 15 FEBRUARIE 2018

    Doinița Oancea: ”Eu îmi propusesem să fac o super petrecere”

     
    Îndrăgita actriță Doinița Oancea a avut parte, astăzi, de o surpriză din partea colegilor săi, pe platoul de filmare al serialului ”Fructul Oprit”, produs de Ruxandra Ion și difuzat, în fiecare miercuri, la Antena 1.

    Ziua Doiniței Oancea a început cu multe surprize și așa a și continuat. Actrița a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 35 de ani și a fost întâmpinată de colegi cu tort și flori, dar și cu multe urări.

    Sărbătoresc ziua asta prin muncă. Fac ceea ce-mi place și asta mă face foarte fericită. Ziua a început cu foarte multe mesaje, telefoane, comentarii pe Facebook. Nici nu am apucat să răspund tuturor. Încă de noaptea trecută am avut parte de surprize de la prieteni, care au venit la miezul nopții la mine acasă. Eu îmi propusesem să fac o super petrecere, pentru că vârsta de 35 de ani trebuie sărbătorită într-un fel. Dar probabil asta se va întâmpla în weekend”, spune Doinița.

    Doinița Oancea joacă rolul Tanței în serialul ”Fructul Oprit” de la Antena 1. Tanța este menajera familiei Caragea și este o fire jovială, mereu pusă pe șotii, dar care vrea să știe tot ce mișcă, fiind astfel ” bârfitoarea casei”, după cum chiar ea mărturisește.

    Frumoasa actriță poate fi văzută miercuri, 21 februarie, de la ora 21.15, la Antena 1, într-un nou episod al îndrăgitului serial ”Fructul Oprit”.

    COMENTARII

    Cristina Ciobănașu, impresionată. Iată ce surpriză frumoasă i-au făcut, de ziua ei, colegii din ”Fructul oprit”

    acum 8 ore

    Filmările din Snagov au fost întrerupte pentru ca aniversații zilei să fie felicitați. Gestul lor a impresionat-o teribil pe Cristina Ciobănașu, care le-a arătat fanilor ei de pe instagram cum au surprins-o colegii de filmare.

    Dublă aniversare pe platourile de filmare de la „Fructul Oprit”: Cristina Ciobănașu și Victor Popescu

    acum 11 ore

    Născuți în aceeași zi, pe 24 septembrie, Cristina Ciobănașu și Victor Popescu au fost sărbătoriți de colegii lor, primind numeroase urări, dar și surprize mari.

    Vlad Gherman, despre Maia Morgenstern, mama lui din ”Fructul oprit”: ”Ahh... aș vrea să vă pot spune mai multe”

    acum 1 zile

    În “Fructul oprit” sunt mamă și fiu, iar asta nu poate decât să-l facă pe Vlad Gherman să se simtă onorat, având astfel ocazia să joace alături de o mare doamnă a cinematografiei românești, Maia Morgenstern.

    Mesajul lui Vlad, de ziua Cristinei Ciobănașu

    acum 1 zile

    Azi, 24 septembrie, este ziua de naștere a Cristinei Ciobănașu. Vedeta Happy Channel împlinește 22 de ani. Mesajele pentru Criss au început să apară pe rețelele de socializare încă de la miezul nopții. Unul dintre primii oameni care i-au urat ”La mulți...

    Mesaj pentru Alex și Sonia, din serialul ”Fructul Oprit”: ”Oricâte greșeli au făcut, eu tot îmi doresc ca ei...”

    acum 14 zile

    Pe pagina oficială de Instagram a serialului ” Fructul Oprit ”, telespectatorii transmit necontenit mesaje actorilor și echipei de producție a serialului difuzat în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1 . Fiecare își exprimă dragostea sau, chiar,...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »