• MARTI, 03 OCTOMBRIE 2017

    Și-a deschis cadoul live, pe Facebook și a avut o spurpriză uriașă. Iată ce i-au pregătit fanii Cristinei Ciobănașu, de ziua ei

    Cristina Ciobănașu, protagonista din ”O grămadă de caramele”, serial difuzat în fiecare luni și marți de postul Happy Channel, de la ora 19.00, a perimit un frumos cadou din partea unor fane. Actrița a dorit să desfacă pachetul primit în prezența fanilor săi, așa că a intrat în direct cu aceștia pe pagina sa de Facebook.

    ”Am primit un cadou de ziua mea, el a venit cu întârziere. Vreau să îl despachetez cu voi. Este de la niște fete care mă admiră și apreciază minca pe care noi o facem. Abia aștept să îl deschid, să vedem ce este”.

    La vederea cadoului, Criss a fost tare emoționată, căci, după cum ea a mărturisit, a fost făcut cu mare drag de o parte din fanele sale.

    Despre ce cadou este vorba poți afla din clipul de mai jos.

    “O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia lui Radu Grigore, și poate fi urmărit de telespectatori NUMAI LA POSTUL DE TELEVIZIUNE HAPPY CHANNEL, luni și marți de la ora 19.00, în reluare de la 23.45, tot în zilele de luni și marți. Fii cu ochii pe Happy!

    Din distribuție fac parte: Carmen Tănase (buni Smaranda), Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micky Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), VictorȚăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

    COMENTARII

    Mesajul emoționant al Cristinei Ciobănașu pentru Carmen Tănase, de ziua îndrăgitei actrițe

    acum 12 ore

    De ziua ei de nastere, actrita carmen tanase primmeste tot mai multe mesaje.

    La mulți ani, Carmen Tănase! Iată ce cadou a primit actrița la miez de noapte

    acum 16 ore

    Azi este ziua de nastere a actritei Carmen Tanase.

    Mesaj pentru Doinița Oancea: „Familia voastră din bucătarie e genială!”. Iată de ce s-a bucurat Doinița la un așa mesaj

    acum 2 zile

    După aparția ei în serialul ” Fructul oprit ”, lansat luni, 15 ianuarie, la ora 20.00, la Antena 1, pagina de Facebook a Doiniței Oancea a fost ”bobardată” cu sute de mesaje din partea telespectatorilor. În acest serial, Doinița are rolul...

    WOW, ăsta da compliment! Cristina Ciobănașu, comparată cu Penelope Cruz la interpretarea actoricească

    acum 2 zile

    Cristina Ciobanasu a primit, pe Facebook, multe mesaje magulitoare, dupa lansarea serialului ”Fructul oprit”.

    WOW! Cum a arătat Sarah Jessica Parker, din ”Totul despre sex”, pe covorul roșu la Globurile de Aur

    acum 8 zile

    Cea de-a 75-a ediţie a Globurilor de Aur s-a încheiat. Actrițele prezente au defilat pe covorul roșu în ținute, de data aceasta, exclusiv în culoarea neagră. Motivul: așa au considerat că pot atrage atenția asupra violenţelor și abuzurilor sexuale de  la...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »