• MARTI, 11 IULIE 2017

    Așteptarea a luat sfârșit! Iată când se va lansa cel de-al doilea sezon al iSerialului ”Când mama nu-i acasă”

    Așteptat cu mare interes de fani, cel de-al doilea sezon al iSerialului “Când mama nu-i acasă”, realizat de Ruxandra Ion, are marea premieră pe 19 iulie, exclusiv pe antenaplay.ro

    Realizat de o echipă tânără, inovatoare și entuziastă, după un format nou, iSerialul “Când mama nu-i acasă” continuă povestea începută, în această primăvară, la Happy Channel. Filmat integral cu telefonul mobil, cel de-al doilea sezon “Când mama nu-i acasă” aduce publicului personaje noi, interpretate de actori îndrăgiți de publicul român. Doinița Oancea și Augustin Viziru s-au alăturat distribuției iSerialului.

    "Chiar duceam dorul echipei pentru că echipa nu se poate schimba și oriunde am lucrat, nici nu s-a comparat cu ce avem noi aici. Eu sunt foarte mulțumit pentru că cel mai important la locul de muncă este să fii relaxat și să te simți bine, iar eu aici mă simt perfect!", spune Augustin Viziru.


    Am fost extrem de încântată atunci când mi s-a propus acest proiect. La filmări, a fost distractiv, mai ales că mare parte din cei cu care lucrez, am mai lucrat de-a lungul anilor. Eu refuz în general proiectele în care nu cred, dar pe mâna doamnei Ruxandrei Ion merg oricând! :)”, a declarat Doinița Oancea.

    Cel de-al doilea sezon cuprinde șase episoade, cu o durată de aproximativ 15 minute fiecare, sau altfel spus șase zile din viața lui Victor (Vlad Gherman). Prietenii încearcă să-l ajute să treacă peste despărțirea de Miruna (Cristina Ciobănașu), dar în ciuda încercărilor, gândurile lui sunt tot la ea.
    Va reuși Victor s-o recucerească pe Miruna? Fanii iSerialului vor putea afla cum va continua relația celor doi îndrăgostiți în cel de-al doilea sezon al iSerialului “Când mama nu-i acasă”, începând din 19 iulie, ora 10.00, pe antenaplay.ro.

    Produs de Ruxandra Ion, după un scenariu semnat de Simona Macovei, în regia lui Radu Grigore, iSerialul pregătește surprize mari publicului pentru această toamnă.

    „În toamnă, îi așteaptă pe fani seria lungă. Aceeași poveste, personajele care au apărut în iSerial vor rămâne, dar apar și personaje noi, conflicte noi, totul nou, totul la superlativ și totul cu mult mai multe minute”, spune Vlad Gherman.

    COMENTARII

    Miercuri (15 noiembrie), Happy Channel a fost lider de audiență în Prime Time pe nișa posturilor de televiziune pentru femei

    acum 2 zile

    La Happy Channel, telespectatorii pot urmari serialul “Elif”, de luni pana vineri, de la ora 18.00 la ora 20.00, iar “Intrusul” poate fi vazut de luni până joi, incepand cu ora 20.00. Fii cu ochii pe Happy!

    Ce spune Tudor Aaron Istodor, fiul Maiei Morgenstern, despre celebra actriță: “Eram un critic super sever”

    acum 3 zile

    A crescut într-o familie de artiști, dar el a ales să urmeze un liceu de informatică. Fiul actorilor Maia Morgenstern și Claudiu Istodor, Tudor Aaron, a realizat pe parcursul studiilor că își dorește să le calce pe urme părinților săi. Invitat de Irina Margareta Nistor la...

    Luni și marți, de la ora 22.30, la Happy Channel. Imagini și dezvăluiri în exclusivitate din culisele serialului "O grămadă de caramele"

    acum 5 zile

    Criss, Vlad și Rapha au raspuns la intrebarile fanilor in cadrul emisiunii Happy Night, care se va difuza luni si marti, de la ora 22.30, la postul de televiziune Happy Channel.

    Râzi cu lacrimi! Iată ce au făcut actorii din ”O grămadă de caramele” în culisele serialului

    acum 5 zile

    Avertisment: aceste doua editii de Happy Night vor provoca hohote de ras.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »