• LUNI, 08 IANUARIE 2018

    Miranda din ”Totul despre sex” îi calcă pe urme lui Schwarzenegger: candidează la postul de guvernator

    Cum Arnold Schwarzenegger a dat lumea filmului pe politică, așa, se pare, va face și simpatica Cynthia Nixon, interpreta Mirandei, din serialul ”Totul despre sex”, difuzat de Happy Channel de luni până joi, de la 22.30. Actrița în vârstă de 51 de ani este activistă politică de ani de zile, concentrându-se în special asupra problemelor legate de educație.

    Cynthia a devenit o voce impunătoare în politică, astfel că mulți colegi vor ca ea să candideze, anul acesta, la funcția de guvernator de New York. De-a lungul carierei sale, actrița din "Totul despre sex" a jucat mai multe roluri de figuri importante din politica americană, printre care primele doamne Nancy Reagan și Eleanor Roosevelt.

    Cynthia Nixon a avut un discurs dur împotriva actualului guvernator de New York, Andrew Cuomo. Actrița l-a criticat pe acesta pentru politicile sale din domeniul educației, iar declarațiile actriței au fost aplaudate de mulți oameni, atât politici, cât și simpli cetățeni.

    "Practic, guvernatorul Cuomo nu alocă suficienți bani pentru copiii din statul New York. Nu este împotriva școlilor publice, dar nu îi place să plătească pentru ele. El vrea să creasc numărul școlilor private din new York cu 50%” a declarat actrița la o emisiune tv din America.

    COMENTARII

    Sâmbătă, 7 aprilie, ai întâlnire cu serialul ”O grămadă de caramele”. La Happy Channel

    acum 223 zile

    Lansat pe 18 septembrie 2017 la postul de televiziune Happy Channel, proiectul ”O grămadă de caramele”, continuă povestea iSerialului ”Când mama nu-i acasă”, primul serial de televiziune din România filmat integral cu telefonul mobil. Producția,...

    Sâmbătă, 31 martie, te reîntâlnești cu personajele din serialul ”O grămadă de caramele”

    acum 229 zile

    Lansat în toamna lui 2017, serialul a scris o filă de istorie în lumea televiziunii din România: este primul serial românesc filmat integral cu telefonul mobil.

    Doi ani de Happy Channel: Povestea începe cu tine!

    acum 251 zile

    Happy Channel sărbătorește doi ani de existență, iar momentul aniversar va fi marcat prin lansarea noilor ID-uri ale stației tv, special pregătite pentru această primăvară, o nouă identitate a graficii, dar și prin producții difuzate în premieră și în exclusivitate publicului român.

    Ce seriale apar, din 26 februarie, în grila postului de televiziune Happy Channel

    acum 264 zile

    În această primăvară, Happy Channel aduce pe micul ecran producții în premieră și în exclusivitate. Intră în poveștile Happy!

    Ghiciți personajele din imagine și povestea? ”Ce băbuță frumoasă avem!”

    acum 267 zile

    Cine sunt cele trei personaje din imagine si ce poveste interpreteaza ele?

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »