• MARTI, 10 IANUARIE 2017

    Narcisa Suciu se întoarce în România! Ea locuiește în Finlanda de mai bine de sase ani

     Narcisa Suciu a părăsit România în urmă cu mai bine de șase ani. Cântăreața s-a stabilit în Finlanda unde, în prezent, trăiește alături de soțul ei și de fiica sa, Daria. 

    Însă, în perioada următoare, ea se va întoarce în România, unde va susține un concert de zile mari. Ea va fi pe scenă alături de Alexandra Ușurelu, pe 30 ianuarie, la Teatrul Național din București, în cadrul dublului concert ”Am să fiu eu casa ta”.

    Invitația Alexandrei m-a bucurat foarte mult și mă onorează, întrucât cred cu tărie că Alexandra Ușurelu este cel mai frumos proiect muzical dezvoltat în România ultimilor ani. Când vin în România pentru spectacole mă pregătesc cu ceva vreme înainte, iar muzica Alexandrei este cea pe care o aleg când vreau să cânt altceva decât muzica mea, așa încât am cunoscut-o pe Alexandra prin intermediul muzicii sale înainte să ne întâlnim cu adevărat. Suntem născute la distanță de o zi (și mai mulți ani), așa încât sufletele noastre s-au recunoscut ușor. De aici și până la colaborarea pe care a văzut-o posibilă Bobby Stoica, a mai fost un mic pas. Pe 30 ianuarie, la TNB , veți putea asculta în premieră primul nostru cântec împreună. Sper să fiți acolo, părtași la emoția pe care mi-o aduce colaborarea cu această minunată voce.” declară Narcisa.

    Pe 30 ianuarie 2017, Alexandra Uşurelu va reveni pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul “Am să fiu eu casa ta“, în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00. Concertul de la ora 20 este deja sold out. Biletele mai sunt disponibile doar la concertul de la ora 17 și pot fi cumpărate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.

    COMENTARII

    Irina Margareta Nistor, "Întâlnire fericită" cu Valeriu Andriuță. Cum a luat naștere "Chers Amis", debutul actorului în regie

    acum 6 ore

    Urmareste interviul cu Valeriu Andriuta, vineri (20 octombrie), in cadrul emisiunii Intalniri fericite, de la Happy Channel.

    INTERVIU în exclusivitate cu scriitoarea Agnes Martin-Lugand, astăzi de la ora 22.30, la "Happy Night"

    acum 1 zile

    La Happy Night, Cristina Ciobanasu si Vlad Gherman le-au pregatit telespectatorilor Happy Channel un interviu in exclusivitate cu scriitoarea franceza Agnes Martin-Lugand.

    FOTO. Intră în culisele serialului de la Happy Channel! 12 lucruri neștiute despre “O grămadă de caramele”

    acum 1 zile

    Episoadele serialului “O gramadă de caramele” pot fi urmarite in fiecare luni si marti, de la ora 19.00, numai la postul de televiziune Happy Channel.

    Blockbusterul turcesc "Insider", în curând, la Happy Channel. Hai să-i cunoști pe protagoniștii noului serial!

    acum 2 zile

    Cine sunt cei doi protagonisti din cel mai tare serial turcesc al momentului?

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele / în fiecare luni și marți de la ora 19:00
    Citește mai departe »

    ISERIAL

    O grămadă de caramele - episodul 8

    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »