• JOI, 28 SEPTEMBRIE 2017

    Vă mai amintiți de ”Abracadabra”, emisiunea fenomen a anilor ‘90-2000? Iată ce zice Magicianul Marian Râlea despre aceasta

     Foto: Facebook/Eu pot, eu sunt Magician

    ”Abracadabra” a fost emisiunea fenomen ce a ținut atâția copii în fața televizoarelor în anii ’90-2000. Marian Râlea, zis și ”Magicianul”, a încântat atâtea generații de copii și a format multe dintre vedetele de azi care au intrat în lumea televiziunii de la vârste fragede.

    Ce spune acum Magicianu despre acea perioadă?

    A fost un «accident fericit» că doamna Ruxandra Ion mi-a propus să lucrăm împreună la Abracadabra, emisiune care a devenit recunoscută ca fiind un fenomen. Mi-a plăcut să lucrez cu cei mici pentru că ei sunt foarte sinceri. Eu am furat de la ei sinceritatea și adevărul lor și le-am dus pe scenă, iar eu le-am împărtășit din ce se întâmplă pe scenă și ne-am jucat de-a teatrul”.

    Abracadabra a debutat la data de 10 martie 1991. Emisiunea a luat primul premiu internațional la Blagoevgrad, Bulgaria în 1994 pentru musicalul "Zâna cea Bună"(1993), iar mai târziu filmul Ruxandrei și al lui Florin ”O zi cu Alexandra” a obținut Marele Premiu și Premiul Juriului la ”Prix Danube” la Bratislava! În lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse” de la Munchen și “Prix Danube” echivalau ca nivel cu renumitele festivaluri de film de la Cannes și Veneția.

    Pe Marian Râlea îl puteți urmări în fiecare luni și marți, numai la postul de televiziune Happy Channel, în seria ”O grămadă de caramele”. Producția continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia lui Radu Grigore, și poate fi urmărit de telespectatori NUMAI LA POSTUL DE TELEVIZIUNE HAPPY CHANNEL, luni și marți de la ora 19.00, în reluare de la 23.45, tot în zilele de luni și marți. Fii cu ochii pe Happy!

    Din distribuție fac parte: Carmen Tănase (buni Smaranda), Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micky Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), Victor Țăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

    COMENTARII

    Sâmbătă, 7 aprilie, ai întâlnire cu serialul ”O grămadă de caramele”. La Happy Channel

    acum 21 zile

    Lansat pe 18 septembrie 2017 la postul de televiziune Happy Channel, proiectul ”O grămadă de caramele”, continuă povestea iSerialului ”Când mama nu-i acasă”, primul serial de televiziune din România filmat integral cu telefonul mobil. Producția,...

    Sâmbătă, 31 martie, te reîntâlnești cu personajele din serialul ”O grămadă de caramele”

    acum 27 zile

    Lansat în toamna lui 2017, serialul a scris o filă de istorie în lumea televiziunii din România: este primul serial românesc filmat integral cu telefonul mobil.

    Doi ani de Happy Channel: Povestea începe cu tine!

    acum 49 zile

    Happy Channel sărbătorește doi ani de existență, iar momentul aniversar va fi marcat prin lansarea noilor ID-uri ale stației tv, special pregătite pentru această primăvară, o nouă identitate a graficii, dar și prin producții difuzate în premieră și în exclusivitate publicului român.

    Ce seriale apar, din 26 februarie, în grila postului de televiziune Happy Channel

    acum 62 zile

    În această primăvară, Happy Channel aduce pe micul ecran producții în premieră și în exclusivitate. Intră în poveștile Happy!

    Ghiciți personajele din imagine și povestea? ”Ce băbuță frumoasă avem!”

    acum 65 zile

    Cine sunt cele trei personaje din imagine si ce poveste interpreteaza ele?

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »