• JOI, 12 OCTOMBRIE 2017

    Vineri, de la ora 12.30, la "Întâlniri fericite" de la Happy Channel. Ce mesaj i-a transmis Brad Pitt actriței Ada Condeescu

    Cunoscută publicului de pe urma filmelor „Eu când vreau să fluier, fluier” și „Loverboy”, Ada Condeescu a pășit pe covorul roșu, la festivaluri importante de film, alături de staruri mari de la Hollywood. La Happy Channel, în cadrul emisiunii prezentate de Irina Margareta Nistor, ediție care se va difuza vineri (13 octombrie), de la ora 12.30, actrița a povestit despre întâlnirea fericită cu Brad Pitt.

    În vârstă de 29 de ani, Ada Condeescu se poate mândri cu proiecte care au ajutat-o să ajungă la evenimente importante din lumea cinematografiei. La Festivalul de Film de la Sarajevo, a obținut premiul pentru cea mai bună actriță, dar tot atunci, a trăit unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa, întrucât a avut șansa să-l întâlnească pe unul dintre cei mai îndrăgiți actori din lume.

    “Brad Pitt, clar! Ce să fac? Am și eu slăbiciunile mele. Chiar am o poză când ne strângem de mână, mă felicita pentru premiul de la Sarajevo, pentru <<Loverboy>>.”, a povestit Anda Condeescu la Întâlniri fericite, emisiune prezentată de Irina Margareta Nistor, care se va difuza vineri (13 octombrie), de la ora 12.30, la Happy Channel.

    Ea a vorbit și despre o altă pasiune de-a sa.“Pentru mine, fotografia este foarte importantă(…). Nu am făcut cursuri speciale la o școală, nu am un atestat, dar am învățat de la fotografi. Am învățat de la prieteni, de la cunoștințe.” , a mărturisit aceasta.

    Telespectatorii pot urmări interviul cu actrița Ada Condeescu, vineri (13 octombrie), la emisiunea "Întâlniri fericite", de la ora 12.30, difuzată la postul de televiziune Happy Channel.Fii cu ochii pe Happy!

    COMENTARII

    Intră în poveștile Happy! Maratonul filmelor de Crăciun la Happy Channel

    acum 1 zile

    În ultima lună din an, postul de televiziune Happy Channel invită telespectatorii să intre în poveștile Happy! În grila stației tv, se vor regăsi programe specifice sărbătorilor de iarnă, care vor aduna în fața micului ecran telespectatori de toate...

    Record absolut pentru serialul ”Intrusul”, difuzat în România în exclusivitate de postul Happy Channel

    acum 2 zile

      Serialul ”Intrusul”, difuzat în România în exclusivitate de postul Happy Channel a stabilit un record greu de doborât. Declarat cel mai de succes serial tv din 2016 și din 2017, ”Intrusul” a spart barierele de la capitolul audiențe...

    Modificări în grila tv. Ce se va difuza la Happy Channel în perioada 14-16 decembrie

    acum 5 zile

    În perioada 14-16 decembrie, în grila Happy Channel se vor regăsi mici modificări. Având în vedere că a fost decretat doliu national pentru 14, 15 și 16 decembrie, postul de televiziune își adaptează corespunzător programul pentru aceste zile. Joi (14...

    Criss și Vlad au anunțat cine a câștigat concursul Fii #insider

    acum 6 zile

    Câștigătorul este rugat să trimită un mesaj privat pe pagina de Facebook a postului Happy Channel cu datele sale de contact pentru a i se expedia premiul: două boxe externe și două smartwach-uri.

    Vlad Ivanov, la “Întâlniri fericite”:“Pot să mă declar un om fericit, am avut parte de întâlniri absolut extraordinare”

    acum 7 zile

    Unul dintre cei mai de succes actori ai României, Vlad Ivanov, este invitatul Irinei Nistor la “Întâlniri fericite”, ediție care se va difuza joi (7 decembrie) și vineri (8 decembrie), de la ora 12.30, la Happy Channel. Deținător a nu mai puțin de patru premii...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »