• MIERCURI, 08 MARTIE 2017

    Compatibilităţi între zodii! Cu cine te potriveşti din punct de vedere astral! Află unde şi cum îţi poţi găsi sufletul pereche

    Zodiile sunt modalități de expresie a unor tipuri de energie. Evident, există nivele de rezonanță, un fel de ușurință cu care anumite energii se atrag și se armonizează. Iar altele întâmpina greutate în a funcționa împreună, cel puțin pe anumite paliere.


    Teoretic, semnele care corespund aceluiași element (foc, pământ, aer, apa) sunt compatibile. De asemenea, focul (Berbec, Leu, Săgetător) este, teoretic compatibil cu aerul (Gemeni, Balanța, Vărsător), iar apa (Rac, Scorpion, Pești) cu pământul (Taur, Fecioară, Capricorn).

    Nu este o regulă, însă. E necesar să depășim această limită în a etichetă, prin concluzii, compatibilitatea dintre doi oameni. În afară de energia zodiei natale, și așa avem destule limitări care ne țin nefericiți, nu e cazul să adăugăm și zodia că limitare.

    Există mai multe elemente care se iau în calcul pentru un studiu complet. Se analizează hărțile celor două persoane, relațiile între planetele fiecăruia și multe altele.

     Dacă doi oameni se cheamă, se VĂD unul pe celălalt, ei au de trăit o etapă împreună, au de mers o bucată de drum și au posibilitatea să creeze sau să vindece ceva, fiecare pentru el. Nu știm noi, indiferent câtă experiență avem și câte cunoștințe, ce sunt capabili oamenii să creeze folosindu-se de Conștiință lor și nu ar trebui să dăm verdicte care să interfereze în vreun fel cu alegerile lor.

    Desigur, informațiile pe care le culegem cu ajutorul Astrologiei și cu care putem creiona tipul de interacțiune dintre doi oameni, punctele lor comune, zonele unde au ușurință dar și cele dificile, cu potențial de evoluție și transformare, au menirea să-i ajute să devină conștienți de ceea ce sunt și cum pot creă, mai mult și mai ușor în relațiile lor.

    Interesant este că în muncă mea de consilier astrologic, întâlnesc relații cu din ce în ce mai puține "afinități", dacă e să ne raportăm la tiparele clasice de conviețuire și la șansele pe care cărțile de astrologie tradiționale le acordă anumitor cupluri. Ei bine, uneori diferențele îi ajută pe oameni să transforme aspecte ale personalității și conștiintei lor, să se cunoască mai bine și în definitiv să se armonizeze cu ei înșiși și cu partenerii lor. Acceptarea diferențelor nu e treabă ușoară, a-l lasă pe celălalt să fie fără să încerci să-l schimbi nu e la îndemână oricui, dar în felul acesta e posibil să aflăm, chiar dacă în mod mai abrupt, cine suntem și ce vrem să creăm. Comod/ușor nu înseamnă mereu frumos, așa cum dificil nu înseamnă mereu urât. Chestiune de percepție și... alegere.

    Citeşte mai departe pe astrocafe.ro!

    COMENTARII

    Horoscopul zilei 8 martie 2018. Acești nativi vor găsi rezolvarea problemelor sentimentale

    acum 50 zile

    Iata ce au pregatit astrele pentru ziua de 8 martie.

    Horoscopul zilei 7 martie 2018. Această zi este favorabilă schimbărilor. Evitați certurile!

    acum 51 zile

    ZODIA BERBEC Este o zi buna pentru a face schimbari in locuinta. Tineti cont si de parerile partenerului de viata. Nu va implicati in mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca s-ar putea sa nu terminati niciuna! Dupa-amiaza este posibil sa primiti un cadou care va impresioneaza....

    Horoscop de weekend 3-4 martie 2018. Astrele nu sunt deloc favorabile. Acești nativi sunt avertizați: aveți grijă la bani!

    acum 55 zile

    Sunt nativi care vor pierde mulți bani! Cine sunt cei avertizați aflați din horoscopul pentru weekendul 3-4 martie 2018.

    Horoscop 5-11 martie 2018. Avertismentul săptămânii: nu da bani cu împrumut!

    acum 55 zile

    În săptămâna 5-11 martie, horoscopul vine cu una caldă și una rece pentru toți nativii. Specialiștii au un avertisment special pentru anumiți nativi: evitați să dai bani cu împrumut!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »