• LUNI, 03 IULIE 2017

    Horoscopul lunii IULIE: Berbecii pot deveni părinți, Leii își vor schimba locul de muncă, iar Săgetătorii se vor ocupa strict de buget!

    Berbec

     Foarte dinamic este sectorul domestic și relațiile cu membrii familiei. Discuții importante, purtate pe tonuri ridicate, posibil declanșarea sau reluarea unor conflicte de familie vechi. Fii prudent și ține cont de nevoile și sfaturile membrilor familiei, altfel există riscul să se permanentizeze unele fisuri în relații. În plan amoros se conturează noutăți, schimbări importante atât într-o relație de iubire, cât și relațiile cu copiii. Există și varianta să devii părinte sau să te ocupi mai mult de copii. Activitățile de genul hobby și cele distractive vor fi frecvente. Relațiile cu străinătatea, călătoriile și studiile revin în atenție, probabil fiind nevoie să reiei unele demersuri sau unele secvențe. La serviciu apar schimbări în conducere, dar și locul tău în cadrul unui colectiv de lucru poate suferi niscai modificări definitive.

    Taur

    Ești foarte preocupat cu demersuri ce implică discuții cu persoanele din anturajul apropiat, dar și călătorii pe distanțe scurte. Forfota mentală este la cote ridictae, bine fiind să fii prudent și să-ți selectezi prioritățile. Evită să vorbești despre planurile tale sau despre vulnerabilitățile tale. Unii vor înțelege greșit ceea ce spui, acționând în consecință. Probabil că în urma dialogurilor sau evenimentelor în care ești implicat alături de alții, mai ales alături de persoane străine îți vei remodela radical sistemul valorilor morale și spirituale, abordând totodată și o altă filozofie de viață și activitate. Rezervă momente de odihnă, detașare de cotidian și privește atent la ceea ce se petrece în jurl tău. Revelațiile vor fi uluitoare! Casa și familia te vor acapara mult în a doua parte a lunii, fiind nevoit să te ocupi de treburi domestice.

    Gemeni

    Cheltuieli, discuții referitoare la bani, informații dinspre locul de muncă referitoare la salarizare sau la modificarea condițiilor de muncă. Este bine să reții cele aflate pe parcursul acestei luni, întrucât îți vor fi de mare folos undeva, cândva. Relațiile cu anturajul apropiat sunt foarte animate, fiind posibile multe discuții și întâlniri importante. Unii prieteni sau unele rude îți pot oferi soluții inedite pentru situațiile problematice în care te afli. Totuși, ferește-te de lamentări și resentimente! Însă legat de banii și bunurile comune cu alții se conturează un final de capitol. Poate fi vorba despre plata unor datorii, dar pot intra în discuție și partajele sau moștenirile. Călătorii pe distanțe scurte, planuri de studii, dar și de vacanță.

    Rac

    Este o perioadă de mare forță pentru tine, deoarece primești o energie astrală deosebită. De aceea, rezervă momente de răsfăț și stai de vorbă cu tine însuți. Îți sunt favorizate trasarea planurilor pe termen lung, fie că este vorba despre planul personal, fie despre cel socio-profesional. Totuși ai grijă să eviți comportamentele agresive și implicarea în acțiuni care nu te privesc. Relațiile parteneriale sunt răscolite, existând posibilitatea destrămării unui mariaj sau a unei colaborări. Termenii și condițiile de desfășurare a oricăror relații parteneriale se vor schimba radical și definitiv. Bine este să te retragi din situațiile, relațiile care nu te mai satisfac. Schimbări financiare de anvergură.

    Leu

    Prima parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de aspectele materiale ale vieții cotidiene. Odihnește-te, plimbă-te cât mai mult prin aer liber și gândește-te pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Revelațiile de acum te vor ajuta foarte mult în lunile următoare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele osoase, circulatorii și digestive, așa încât acordă atenție semnalelor organismului. Sunt posibile intervenții chirurgicale sau răniri pe corpul fizic aparent din lucruri mărunte. La serviciu se conturează finalul unei etape, fie prin terminarea unei secvențe profesionale, fie prin schimbarea locului de muncă la propriu. Sunt șanse de a pune la punct anumite aspecte profesionale, dar nu forța nota. În a doua parte a lunii vei străluci.

    Fecioară

    Foarte evidente sunt relațiile cu prietenii și susținătorii, protectorii din segmentul profesional. Întâlniri, discuții importante, planuri de anvergură pe termen lung, alături de oameni de nădejde. Totuși este bine să vorbești puțin și să asculți mai mult. Sunt posibile și controverse, dar rolul lor este constructiv în sensul că te vor ajuta să auzi și să testezi și alte perspective ale aceleiași situații sau ale aceluiași subiect. În plan amoros se încheie o etapă, se lămuresc animozitățile, se rediscută termenii și condițiile unei relații afective. Relațiile cu copiii se modifică, pentru că îți vei schimba tu percepția față de iubire și implicațiile ei. A doua parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de cotidian. Discuții și întâlniri tăinuite.

    Balanță

    Ești foarte solicitat în plan socio-profesional. Sunt posibile discuții și întâlniri cu persoane oficiale, cu șefi, participare la evenimente cu multă lume, atât acasă alturi de membrii familiei și de rude, cât și într-un cadru oficial la serviciu. Se recomandă prudență, întrucât există riscul să contești orice fel de autoritate. Astfel, imaginea ta publică și poziția în cadrul unui colectiv important pot avea de suferit. În segmentul domestic se conturează un final de etapă, în sensul că este posibil să apară schimbări locative definitive, dar și lămuriri patrimoniale împreună cu cei dragi. Relațiile cu prietenii se animă mult în a doua parte a lunii. Întâlniri, discuții, activități distractive comune, dar și controverse în unele relații, care astfel se vor destrăma.

    Citește mai departe aici!

    COMENTARII

    Horoscop 18 septembrie. Gemeni: atmosfera din sânul familiei este tensionată

    acum 1 zile

    Iată care sunt predicțiile astrale pentru luni, 18 septembrie.

    Horoscopul de weekend 16-17 septembrie. CAPRICORN: se pot lămuri chestiuni importante

    acum 3 zile

    Iata care sunt previziunile astrale pentru weekend-ul 16-17 septembrie.

    Horoscop 15 septembrie. SCORPION: E posibil ca partenerul de viață să îți ceară explicații pentru acțiunile tale

    acum 4 zile

    Iata care sunt previziunile astrale pentru cele 12 zodii pentru azi, 15 septembrie.

    Horoscopul zilei, joi, 14 septembrie. GEMENI: se întrezăresc cheltuieli neprogramate sau nedorite

    acum 5 zile

    Iata care sunt predictiile astrologilor pentru ziua de 14 septembrie.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro