• MIERCURI, 28 DECEMBRIE 2016

    Luna Nouă în Capricorn. Cum ne afectează și ce SCHIMBĂRI se vor produce pe 29 decembrie

    Pe 29 decembrie, are loc ultima Lună Nouă din anul 2016. De această data, va viza semnul Capricornului și va atrage după sine efecte majore asupra nativilor zodiacului. 

    Cu ascendentul în același semn, Capricorn, și fiind situată în casă a XII-a astrologica, vorbim despre o încheiere, un final, o etapă lungă din viată noastră care se află la momentul bilanțului, al evaluării și ajustărilor. E un moment în care, vrem sau nu, privim mai mult înapoi decât înainte, ca și cum încă mai avem ceva de văzut, de înțeles și de invătat, înainte să ne vedem de drum.

    Contextul astral este unul destul ambiguu și generează în noi dorinta de a cauta ceva, de a scormoni, a căuta de fapt înțelesuri diferite și mai adecvate pentru ceea ce se intamplă și mai ales pentru ceea ce s-a întâmplat deja în viața noastră. Suntem spectatori ai propriilor povești ecranizate în minte, a propriilor amintiri care se derulează cu încetinitorul pentru a vedea ce a lipsit, ce a fost prea mult, ce am greșit și la ce nu am fost atenți.

    E un moment căruia puțini îi vor da curs, pentru că necesită multă introspecție, liniște, chiar izolare o vreme. Iar unii probabil se vor luptă, vor încerca să scape de intrebările pe care propria constiintă le sădeste în interior, și vor obține durerea inadecvării și probabil multă mâhnire și sentimentul neputinței.

    Luna nouă în Capricorn
    conlucrează cu Mercur retrograd(conjuncție) și este susținută de Marte și de Neptun (în Pești). Într-un fel, acest moment este despre reevaluare, repetiție, reluare, revizuire și cam tot ce începe cu "re".

    În același timp, e vorba de energia Peștilor, activată atât prin prezența planetelor Marte și Neptun aici, cât și prin poziționarea Lunii noi în casă a XII-a (corespunde semnului Pești), ceea ce ne duce cu gândul la un mesaj esențial pe care ni-l transmite această Luna nouă și care este legat de CREDINTĂ.

    Nu de religiozitate, cât de credința. Încredere. Să ai curaj să te afunzi în tine și să asculți, indiferent ce descoperi. Să ai curajul să înaintezi, chiar dacă ești legat la ochi și ai impresia că nu înțelegi nimic. Pentru că da, exact acesta este sentimentul acum, în aceste zile, că nu înțelegem nimic, că suntem într-o confuzie totală, că nu știm încotro ne indreptăm și de ce. Atât la nivel personal cât și la nivel macro.

    Și cu toate acestea, Luna nouă din 29 decembrie este că o promisiune divină, e ca și cum Dumnezeu, Universul ne asigură că, dacă avem încredere, vom vedea în sfârșit drumul potrivit, vom identifica darurile pe care să le păstrăm și să le luăm mai departe în călătoria noastră.Vom avea revelații extrem de prețioase, înțelegeri diferite, momente de iluminare...

    Este un moment de încheiere, de clarificare, completare, împăcare poate, chiar dacă numai clar nu ne e acum... E ca și cum s-ar așeza ceva, s-ar sedimenta, structura, sorta... Dar e și un repaus forțat, după ani de căutări, alergare, înverșunare, schimbare, pierdere a reperelor.

    Citește aici continuarea!

    COMENTARII

    Horoscopul zilei | Joi 19 octombrie | TAUR: sănătatea este vulnerabilă

    acum 1 zile

    Astrologii iti spun ce au pregatit astrele pentru zodia ta.

    Horoscopul zilei. CAPRICORN: lucrurile se vor așeza cum e mai bine pentru tine

    acum 1 zile

    Iata ce au pregatit astrele pentru zodia ta pentru azi, 18 octombrie.

    Horoscopul zilei. PEȘTI: unele relații se vor rupe

    acum 2 zile

    Iata ce au pregatit astrele pentru zodia ta.

    Horoscopul zilnic. BERBEC: Parteneriatele vechi se pot destrăma defintiv

    acum 3 zile

    Iata care zunt previziunile astrale pentru zodia ta.

    Horoscopul de weekend. RAC: ferește-te de cheltuieli

    acum 6 zile

    Predictiile astrale pentru weekendul 14-15 octombrie, pentru fiecare zidie in parte.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele / în fiecare luni și marți de la ora 19:00
    Citește mai departe »

    ISERIAL

    O grămadă de caramele - episodul 8

    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »