• LUNI, 29 IANUARIE 2018

    NUMEROLOGIE - 2018 este anul celor care au Cifra Destinului pară. Iată ce spun numerologii despre 2018

     Foto: pixabay.com

     În numerologie, Cifra Destinului se află prin adunarea tuturor cifrelor din data nașterii până la obținerea unei singure cifre (de la 1 la 9). De exemplu, o persoană născută la data de 28.02.1977 va afla Cifra destinului astfel:
    2+8+0+2+1+9+7+7= 36 3+6=9
    Deci, CifraDestinului este 9.

    Conform specialiștilor astrocafe.ro, 2018 este un an al celor cu Cifra Destinului pară. Asta pentru că 2+0+1+8 = 11 iar 1+1=2, deci, o cifră pară.
    Iată cum vor resimți acest an persoanele cu o Cifră a Destinului pară, și cum va fi pentru cei cu cifra impară.

    Persoanele a căror Cifră a Destinului este pară (2, 4, 6, 8) se vor simți mult mai bine pe parcursul acestui an, deoarece energia lor nativă este compatibilă cu energia anului. Luni favorabile, în care se pot ameliora stări de spirit, probleme de sănătate, se pot rezolva ușor și bine chestiuni parteneriale personale sau profesionale sunt Februarie, Aprilie, Iunie, Septembrie, Noiembrie. Însă în lunile Ianuarie, Martie, Mai, Iulie, August, Octombrie, Decembrie sunt posibile amânări, întârzieri, răsturnări de situație interesante, spre beneficiul celor implicați în situația respectivă.

    Persoanele a căror cifră a Destinului este impară (1, 3, 5, 7, 9) vor simți un soi de contradicție între ceea ce doresc să realizeze și ceeea ce li se oferă de către ceilalți și de către mediul în care trăiesc. Asta deoarece energia lor nativă este incompatibilă cu energia anului. Este nevoie de răbdare, prudență, înțelegerea și acceptarea faptului că este o perioadă în care evenimentele pot scăpa ușor de sub control, dar totul se desfășoară spre binele nostru suprem. Luni favorabile acestor personae sunt Ianuarie, Martie, Mai, Iulie, August, Octombrie, Decembrie. Luni dinamice, provocatoare prin evenimentele apărute sunt Februarie, Aprilie, Iunie, Septembrie, Noiembrie.

    COMENTARII

    Horoscopul zilei joi, 22 februarie 2018. Avertismentul zilei: nu cheltuiți sume mari de bani

    acum 7 ore

    Pentru ziua de joi, 22 februarie 2018, specialiștii au un avertisment: atenție la cheltuieli! Ziua de 22 februarie este una favorabilă familiei, planurilor pentru casă, pentru cuplu. ZODIA BERBEC S-ar putea sa va preocupe in mod special caminul si eventualele reparatii sau...

    Ferește-te de aceste zodii! În relația de cuplu nu vei fi deloc fericită alături de acești nativi

    acum 10 ore

    Conform astrologilor, sunt anumite zodii care nu pot face casă bună împreună. Care sunt zodiile incompatibile în relația de cuplu vei afla din acest articol.

    Horoscopul zilei 21 februarie 2018. AVERTISMENT pentru acești nativi: ”Evitați discuțiile cu o femeie mai în vârstă!”

    acum 1 zile

    Ce au pregătit astrele pentru celelalte zodii pentru ziua de 21 februarie aflați din horoscopul detaliat pentru fiecare zodie în parte.

    Horoscop, marți, 20 februarie 2018. Sfatul zilei: luați o pauză!

    acum 2 zile

    Astrele va sfatuiesc sa luati o pauza daca v-ati suprasolicitat in ultima perioada1

    Horoscopul săptămânii 19 - 25 februarie 2018. Zodia asta va avea noroc la bani!

    acum 2 zile

    În săptămâna 19-25 februarie, o zodie va fi răsfățata astrelor. De ce? Pentru că îi va merge de la bine în sus pe toate planurile. Așadar, iată cum arată horsocopul în săptămâna 19-25 februarie pentru cele 12 zodii. ZODIA BERBEC...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »