• JOI, 07 IULIE 2016

    Iată cum poţi să ai o tunsoare bob, dar fără să-ţi scurtezi părul!

    Ni se întâmplă de multe ori să ne gândim că am vrea să avem un păr lung, sănătos şi frumos, însă de tot de atâtea ori să ne gândim că am vrea o tunsoare scurtă, îndrăzneaţă şi care să atragă privirile. Acum le poţi avea pe amândouă. În doar câteva minute îţi poţi realiza o coafură care-ţi va schimba look-ul. În felul acesta nu te vei plictisi niciodată de părul tău.


    Cu ajutorul unui elastic subţire, prinde-ţi părul într-o coadă joasă şi trage elasticul până la jumătatea părului. Apoi bagă vârful cozii sub păr şi fixează-l foarte bine cu agrafe. Dacă ai părul tuns în scări, poţi prinde şuviţele din faţă sau le poţi lăsa libere, vor da un aer special coafurii.

    Ai aici un video care te va ajuta!

    COMENTARII

    Păstrează baia ca nouă cu ajutorul... lacului de unghii! Soluție inedită împotriva ruginii și a petelor

    acum 30 zile

    Daca ai in baie decoratiuni din metal sau lemn si vrei sa te bucuri de ele cat mai mult timp, tot ce trebuie sa faci este sa le acoperi cu un start subtire de lac de unghii incolor.

    Trucul pe care gospodinele și-ar fi dorit să-l știe mai devreme! Cea mai EFICIENTĂ metodă de curățare a paharelor

    acum 31 zile

    Pentru o gospodina, lustruirea paharelor este una dintre cele mai complicate lucruri de facut. Vezi cum poti indeplini rapid aceasta sarcina casnica.

    Păstrezi pungile de la magazin, pentru a le refolosi? Iată câteva idei pentru depozitarea lor într-un spațiu mai mic

    acum 66 zile

    Iata trei moduri in care poti depozita mai economic pungile din plastic.

    10 etape în care să îți faci cele mai tari unghii curcubeu în... apă. Instrucțiuni pas cu pas

    acum 126 zile

    Iata un clip in care ti se explica pas cu pas cum poti obtine o manichiura WOW!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro