• VINERI, 08 SEPTEMBRIE 2017

    Ioana Ginghină a venit cu o invitată specială la avanpremiera producției ”O grămadă de caramele”

    Pentru prima oară, echipa noi producții marca Happy Channel și reprezentanții presei au vizionat primul episod din ”O grămadă de caramele”. Sala de premieră a devenit, practic, neîncăpătoare, iar curiozitatea a fost mare chiar și pentru protagoniștii acestui proiect ce poartă semnătura Ruxandrei Ion. Și asta pentru că ei nu l-au văzut până la avanpremira seriei ce urmează să se difuzeze, din 18 septembrie, la Happy Channel. De ce? A explicat chiar Ioana Ginghină, cea care o interpretează pe Geanina în această serie.

    Am văzut promouri și văd că arată foarte bine. Până acum, când se filma cu camerele clasice, mai puteai să vezi cadrele. Dar așa, la filmările cu telefonul mobil e mai greu să le urmărești”, a declarat ea la avanpremiera seriei ”O grămadă de caramele”.

    La eveniment, Ioana a venit alături de o invitată specială, fiica sa, Ruxandra, care a spus că s-a bucurat că a primit caramele. Însă, Ioana a mărturisit că fiica sa a venit cam tristă la avanpremieră. Motivul: s-a supărat când, la finalul celui de-al doilea sezon al iSerialului ”Când mama nu-i acasă”, a văzut că Miruna și Victor nu s-au împăcat. Însă, răspunsul l-a aflat la vizionare.

    Ce spun ceilalți actori din ”O grămadă de caramele” și cum a fost la avanpremiera din 7 septembrie poți afla din clipul de mai jos.


    “O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă”, iar modalitatea de înregistrare a rămas aceeași (se filmează integral cu telefonul mobil). Produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia Ruxandrei Ion și a lui Radu Grigore, “O grămadă de caramele” va fi difuzat, din 18 septembrie, în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, numai la Happy ChannelBubu Cernea și Cristi Comaroni semnează piesa de generic, dar și coloana sonoră.

    Din distribuție fac parte: Carmen Tănase (buni Smaranda), Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micky Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), Victor Țăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

    COMENTARII

    Vlad Gherman anunță când va fi difuzat cel de-al treilea sezon al serialului ”O grămadă de caramele”

    acum 7 zile

    Iata ce spune Vlad despre cel de-al treilea sezon al serialului ”O gramada de caramele”.

    VIDEO | O grămadă de caramele, sezonul 2: ”Păcatul”, episodul 8

    acum 8 zile

    Acum poți urmări și online episodul 8 din ”Păcatul”, cel de-al doilea sezon al serialului ”O grămadă de caramele”. ”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion,...

    VIDEO | O grămadă de caramele, sezonul 2: ”Păcatul”, episodul 7

    acum 10 zile

    Acum poți urmări și online episodul 7 din ”Păcatul”, cel de-al doilea sezon al serialului ”O grămadă de caramele”. ”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion,...

    VIDEO | O grămadă de caramele, sezonul 2: ”Păcatul”, episodul 6

    acum 10 zile

    Acum poți urmări și online episodul 6 din ”Păcatul”, cel de-al doilea sezon al serialului ”O grămadă de caramele”. ”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion,...

    VIDEO | O grămadă de caramele, sezonul 2: ”Păcatul”, episodul 5

    acum 10 zile

    Acum poți urmări și online episodul 5 din ”Păcatul”, cel de-al doilea sezon al serialului ”O grămadă de caramele”. ”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion,...

    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »