• MIERCURI, 11 IANUARIE 2017

    Antonia, "executată" în procesul intentat de Alex Velea! Este nevoită să recunoască un lucru grav, de care s-a ferit mereu!

    Antonia nu mai are cale de scăpare. Se pare că artista a fost de acord să dea o declaraţie în instanţă, prin care se atestă faptul că avea o relaţie cu Alex Velea, cu nouă luni înainte ca ea să-i intenteze divorţ lui Vincenzo Castellano.

    Cu alte cuvinte, bruneta recunoaşte oficial adulterul, lucru pe care a încercat să îl evite în tot acest lung proces de divorţ cu fostul soţ.

    De ce a făcut asta?! Pentru ca cei mici să fie scutiţi de testul ADN, prin care ar fi trebuit să treacă, din cauza procesului intentat de Alex Velea, pentru a putea demonstra că Dominic şi Akim sunt copiii lui şi, în consecinţă, trebuie să poarte numele său de familie şi nu pe al italianului.

    Singura soluţie ca cei mici să treacă printr-un test de paternitate este ca Antonia să declare negru pe alb că Velea este tatăl ambilor fii. 

    Mai exat, după ce s-a bătut atâţia ani cu Vincenzo prin tribunale pentru a câştiga un divorţ din culpă comună, şi nu din vina sa exclusivă, cum solicitase italianul, iată că, în final, de dragul copiilor va face acest lucru.

    sursă: libertatea.ro.

    COMENTARII

    Cea mai frumoasă prezentatoare își serbează ziua de naștere! Andreea Berecleanu: ”Mă consider o bunică”

    acum 22 ore

    Andreea Berecleanu, declarata cea mai frumoasa prezentatoare tv, isi serbeaza ziua de nastere. Intr-un interviu, ea a vorbit despre familie, planuri, fericire, iubire.

    Vor avea sau nu copii? Gabriel Cotabiţă spune tot despre căsnicia sa: "Alina...."

    acum 23 ore

    Gabriel Cotabita, dezvaluiri despre casnicia sa!

    Primele imagini de la nunta Andreei Bălan cu George Burcea, în Malibu

    acum 1 zile

    Intr-un decor de vis, pe o plaja din Malibu, Andreea Balan si George Burcea si-au unit destinele.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro