• MARTI, 10 IANUARIE 2017

    Ce copil precoce are! La doar trei luni, fiica Andreei Bălan a rostit primul cuvânt

    Andreea Bălan este în culmea fericirii. Fiica ei, care a împlinit 3 luni, i-a făcut o bucurie imensă artistei: a spus primul cuvânt. Proaspăta mămică a povestit ce a simţit în acel moment. Chiar dacă este conștientă că, la trei luni, bebelușii mai degrabă reproduc sunetele pe care le aud și nu vorbesc conștient, Andreea s-a topit când a auzit-o pe Ella a zis ”mama”. Cântăreața a povestit totul pe blogul ei

    De ceva timp încoace, ea a început să “vorbească”, să gângurească și sunt înnebunită să avem tot felul de “conversații”. Eu o întreb ce culoare aveau căluții din vis și ea îmi răspunde “oo” “aa” bbb”. Dacă am o zi mai stresantă sau mai obositoare, o astfel de “conversație” șterge orice urmă de stres și mă umple cu energie și fericire. Acum 3 zile am avut cel mai puternic sentiment de când a venit pe lume. A zis pentru prima oara “mama””, a povestit Andreea pe blogul ei.

    Specialiștii spun că majoritatea copiilor încep să vorbească în jurul vârstei de 11-14 luni. Abia la această vârstă creierul poate asocia cuvintele cu obiectele și persoanele din jur. De acest lucru este conștientă și Andreea, însă bucuria primului ”mama” nu poate fi umbrită. 

    Da, știu că la 3 luni un bebeluș nu vorbește și nu poate să spună mama, dar probabil că un spasm atunci când am luat-o în brațe să o pup, pur și simplu în loc de “oo, aa, bbb” i-a ieși “ma ma”. În acea secundă am simțit cum mi se înmoaie picioarele și cum mă topesc toată. Am început să țip de fericire și să dansez cu ea în brațe.A fost magic. Abia aștept să retrăiesc acest moment și să îmi spună mama cu adevărat, voit și cu dragoste. Este minunat să fii mamă!”, a mărturisit cântăreața.

    COMENTARII

    Loredana, Pink, Whitney Houston și Tinu Vereșezan vin la “Te cunosc de undeva!”

    acum 18 ore

    Max Dragomir va canta pentru prima data in travesti, transformat in Loredana.

    Mihai Bendeac, urare emoționantă pentru mama lui. În urmă cu doi ani îi spunea ”La mulți ani” în pielea goală, acum actorul...

    acum 1 zile

    Orice mama ar fi emotionata la o asa urare. Mesajul de ”La multi ani” pentru mama lui Mihai Bendeac.

    Ştefan Bănică Jr.: “Ceva îngrozitor, nu aveam reper, am crezut că înnebunesc!”

    acum 1 zile

    Stefan Banica Jr. povesteste cu o sinceritate desbordanta despre copiii sai, despre iubita lui, dar si despre un episod in care s-a speriat teribil.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro