• SAMBATA, 12 AUGUST 2017

    „Insula iubirii” se apropie de final duminică, de la ora 20:00, pe Antena 1. Ce cupluri se despart definitiv și cine rămâne împreună

    Mâine, 13 august, are loc marele final al celui de-al treilea sezon al emisiunii „Insula iubirii”.

    Începând cu ora 20:00, telespectatorii vor afla cum se termină aventura celor 5 cupluri rămase în concurs: Alexandra și Aurel, Bianca și Liviu, Ben și Diana, Nico și Cătălin și DeeDee, alături de Robert. Ultimul cuplu a fost absent în ultimele episoade ale emisiunii, din cauza faptului vă DeeDee și-a fracturat piciorul și a trebuit să se recupereze în spital.

    Se anunță un final neașteptat, cu atât mai mult cu cât acest sezon, mai mult decât cele anterioare, a fost presărat cu trădări, minciuni, falsitate și inimi rănite. 

    Alexandra a părut în ultimul episod foarte hotărâtă să își continue viața fără Aurel, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla în final.

    Bianca a hotărât să îi acorde a doua șansă lui Liviu, care va trebui de acum înainte să facă toate eforturile pentru a o recuceri și pentru a se ridica la standardele lui.

    Ben și Diana nu par a avea un viitor împreună, deși este posibil ca aceasta să încerce să se împace pentru a-și asigura stabilitatea financiară.

    Nico și Cătălin se îndreaptă și ei pe drumul despărțirii, dat fiind că el are deja o altă relație cu ispita Nicoleta.

    Ultimul cuplu controversat, DeeDee și Robert, va avea ocazia să analizeze la cald evenimentele cu Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii. Se anunță un final surprinzător, căci părinții Dianei vin în vizită în Thailanda. Întâlnirea celor patru va fi intensă pentru că vor putea să urmărească parcursul cuplului în cele 3 săptămâni petrecute în Thailanda.

    Tot mâine, urmăriți cum își petrec perechile reunite cele 24 de ore împreună, înainte de a părăsi insula și schimbările care s-au produs în viețile lor, odată ce au ajuns acasă.

    COMENTARII

    3 modele de pantofi sport Nike care scot din anonimat tinutele de vara

    acum 27 zile

    Vara asta, ieși din anonimat purtând cele mai cool modele de pantofi sport Nike, asortați în outfituri de senzație!

    5 situații pe care o femeie le va gestiona mult mai bine decât un bărbat

    acum 32 zile

    Studiile științifice arată că femeile sunt mult mai echilibrate decât bărbații.

    Rochii in tendinte pentru vara anului 2018

    acum 34 zile

    Prezentarile de moda de la cele mai recunoscute case de moda, precum Christian Dior, Elie Saab, Adam Selman ,Dolce & Gabbana, Emanuel Ungaro, Versace si altele, aduc in prim plan rochii colorate, viu stralucitoare cu paiete, volane si imprimeuri florale.

    5 modele de incaltari pe care este musai sa le ai in bagajul tau de vara asta

    acum 34 zile

    Am intocmit un top 5 al incaltarilor pe care ar trebui sa le adaugi in bagajul tau de vacanta.

    3 item-uri vestimentare cu care nu poti daca gres daca stii sa le accesorizezi corect

    acum 42 zile

    Atunci cand vorbim despre piesele vestimentare vedeta din garderoba unei femei, putem vorbi sau mai corect zis, putem, intocmi cu siguranta despre un top in care se vor regasi diferite elemente, in functie de: gust, versatilitate, lejeritate, eleganta, si de ce nu, chiar momentul sau ocazia utilizarii.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    DivaHair

    divahair.ro


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbăta, de la ora 15.30
    Citește mai mult... »