• MIERCURI, 28 DECEMBRIE 2016

    Doliu în lumea cinematografiei! Carrie Fisher, vedeta din ”Star Wars”, a murit

     hepta.ro

    Vedeta francizei Star Wars Carrie Fisher a murit, marţi, în urma unui stop cardiac. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al familiei acesteia. 

    "Cu adâncă tristeţe, Billie Lourd confirmă că iubita ei mamă, Carrie Fisher, a murit la ora 8.55 în această dimineaţă. A fost iubită de întreaga lume şi ne va lipsi", se arată în declaraţia transmisă de purtătorul de cuvânt al familiei în numele fiicei vedetei, Billie Lourd.

    Vineri, Carrie Fisher, interpreta Prinţesei Leia din seria ”Star Wars”, în vârstă de 60 de ani, a intrat în stop cardiorespirator cu doar câteva minute înainte ca avionul în care se afla, ce efectua o cursă pe ruta Londra - Los Angeles, să aterizeze pe pista principalului aeroport din metropola americană, ea fiind spitalizată.

    Decesul vedetei americane pune sub semnul întrebării prezenţa ei într-o serie de filme şi proiecte de televiziune care nu au fost încă lansate. Cel mai important dintre acestea este următorul film din franciza ”Star Wars”.

    Filmările pentru cel de-al optulea film din această serie cinematografică, în care Carrie Fisher interpretează rolul Leia Organa (Prinţesa Leia din trilogia originală din anii 1980, n.r.), au fost finalizate în iulie 2016, iar pelicula se află în prezent în etapa de post-producţie.

    Acest lucru înseamnă că managerii de la Disney şi Lucasfilm, producătorii francizei ”Star Wars”, nu vor fi nevoiţi să abordeze subiectul morţii Prinţesei Leia decât în cel de-al nouălea film din serie, ale cărui filmări vor debuta în 2018. Personajul Prinţesa Leia ar fi trebuit să apară şi în acea peliculă.

    COMENTARII

    Trecutul tumultos al Magdalenei Șerban, femeia care a împins-o pe tânăra de 25 de ani în fața metroului

    acum 2 zile

    Magdalena Serban suferea de depresie si nu a mai tinut legatura cu familia ei.

    Despre moartea Regelui Mihai I în presa internațională

    acum 10 zile

    Despre decesul ultimului rege al României, Majestatea Sa Regele Mihai, a scris si presa internationala.

    În exil, și-a câștigat existența la o fermă de pui și într-un mic atelier de tâmplărie. Azi, Regele Mihai a murit

    acum 11 zile

     Majestatea sa Regele Mihai I a încetat din viață în cursul zilei de 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani. Ultimul rege al României are o poveste de viață impresionantă. Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al...

    A murit Regele Mihai, azi, 5 decembrie. Iată unde va fi înmormântat

    acum 11 zile

    Regele Mihai a încetat din viață. Într-un comunicat postat pe romaniaregala.ro, Secretariatul Regal a făcuit tristul anunț.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »