• MIERCURI, 04 APRILIE 2018

    Crina Semciuc, nevoită să învețe să înjure pentru rolul din filmul ”Selfie”

     Primul în viața ei a fost teatrul, apoi, din cauză că îi era teamă să vorbească pe scenă, a ales baletul, pentru ca, într-un final, să revină la actorie. Ea este Crina Semciuc, invitata Irinei Margareta Nistor la această ediție de ”CineCOOL”, din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată la postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, ora 15.30 și luni-joi, după miezul nopții).

    Am ales să fac acestă meserie pentru că îmi dă șansa să trăiesc vieți pe care nu le-aș fi purtut trăi. Vorbesc despre acele experiențe minunate. Întotdeauna am jucat roluri care sunt diferite total de mine, cum sunt în viața reală”, a declarat Crina în interviul acordat Irinei Margareta Nistor.

    De exemplu, pentru rolul Yasmine, din filmul ”Selfie”, Crina a mărturisit că a fost nevoită să învețe să înjure și să fie credibilă pe ecran când rostește replicile respective. ”Eu, în viața de zi cu zi nu înjur”.


    Crina Semciuc s-a născut la data de 8 ianuarie 1986 în Galați. A absolvit Liceul de Artă, secția actorie, apoi a studiat la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică. Și-a făcut debutul în televiziune. În 2007, a devenit emblema Campaniei de promovare a programului „Sibiu, Capitală Culturală Europeană“. A primit, în 2010, premiul UNITER pentru cel mai bun debut în teatru pentru rolul Lena din piesa „Leonce şi Lena“. Rolul Yasmine din „Selfie“, regizat în 2014 de Cristina iacob, i-a adus nominalizarea la Premiile Gopo. Crina Semciuc a renunțat la serialele tv și la reclame și s-a dedicat teatrului, astfel că joacă la Teatrul Naţional de Teatru în piese precum: "Butoiul cu pulbere", "Furtuna" şi "Năpasta".

    COMENTARII

    Pasiunea din copilărie a marelui actor Vlad Rădescu: ”Mergem la gară să simt mirosul cărbunelui”

    acum 1 zile

    Vlad Rădescu este invitatul Irinei Margareta Nistor la ”CineCOOL”, rubrică din cadrul emisiunii ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30.

    Vlad Rădescu: ”O experiență deosebită a fost cea din telenovele”

    acum 1 zile

    Invitat de Irina Margareta Nistor să spună care dintre filmele lui i-a fost cel mai drag, de care dintre ele vorbește mereu cu pasiune, Vlad Rădescu a oferit un răspuns surprinzător.

    Despre marele actor Vlad Rădescu, la ”PoveștiCOOL”

    acum 1 zile

    La emisiunea ”PoveștiCOOL”, Criss și Vlad vi-l prezintă pe marele actor Vlad Rădescu. Este remarcat de regizorul Gheorghe Vitanidis, încă din primul an de facultate care-i încredinţează rolul principal în filmul " Ciprian Porumbescu ",...

    Moment inedit cu Vlad Gherman, la emisiunea ”PoveștiCOOL”. Cine i-a furat șosetele?

    acum 1 zile

    Vlad Gherman a venit supărat foc la emisiunea ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, de la ora 15.30, și luni-joi, de la miezul nopții).

    Ați auzit despre ființele care mănâncă șosete? Vlad Gherman vă face cunoștință cu aceste... personaje

    acum 2 zile

    Vlad a vorbit la emisiunea ”PoveștiCOOL”, difuzată de postul Happy Channel în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 15.30 (în reluare luni-vineri, 15.30 și luni-joi, de la miezul nopții) despre... ”mâncătorii de șosete”.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »