• MARTI, 21 AUGUST 2018

    Arsuri solare - prevenire și tratamente utile pentru vindecarea lor

    Este vară, iar concediile sau vacanțele sunt, poate, cele mai așteptate momente. Cu toții ne dorim să avem parte de cele mai însorite zile libere, pentru a putea merge la munte sau mare, în excursii mai lungi sau mai aproape de casă.

    Însă riscurile expunerii neprotejate la soare nu te evită în vacanță, de aceea, este bine să fii mereu pregătit împotriva arsurilor solare. Ce sunt acestea, cum pot fi ele prevenite și, cel mai important, ce presupune tratamentul lor, aflăm împreună din acest articol.

    1.  Prevenirea arsurilor solare
    2.  Simptome ale arsurilor solare
    3.  Primul ajutor în cazul arsurilor solare
    4.  Afecțiuni provocate de arsurile solare
    5.  Tratament pentru arsurile solare


    1. Prevenirea arsurilor solare

    În primul rând, să vorbim puțin despre ce înseamnă radiațiile solare. Acestea sunt emanații puternice ale soarelui, ce pot afecta pielea corpului, ajungându-se chiar la efecte nedorite pentru piele. Cele mai periculoase radiații solare sunt radiațiile ultraviolete (UV), fie ele naturale sau emanate în mod artificial. Iată cum ne putem feri de aceste radiații solare nocive, prin câteva metode extrem de simple:

    Îmbrăcăminte împotriva arsurilor solare
    Îmbrăcămintea albă nu este suficientă pentru a te feri de razele nocive ale soarelui, chiar dacă este realizată dintr-un bumbac de cea mai bună calitate. Hainele special concepute pentru a ține departe razele UV au țesătura mult mai groasă, iar anumite articole vestimentare sunt special tratate pentru a împiedica producerea arsurilor solare. De obicei, acestea au etichete speciale ce specifică acest lucru.

    Alimentele bogate în antioxidanți pentru prevenirea arsurilor solare
    Studiile arată ca antioxidanții luptă eficient împotriva razelor de soare UV, dacă sunt consumați cu regularitate în timpul lunilor de vară. Se recomandă consumul de ceai verde, datorită polifenolilor din compoziția sa, antioxidanți extrem de eficienți împotriva radiațiilor UV. De asemenea îl poți aplica pe arsurile solare, cu ajutorul unor dischete demachiante.

    2. Simptome ale arsurilor solare

    Iată care sunt principalele simptome:

    • Pielea capătă o culoare roșie, însă complicațiile pot determina și nuanțe mai închise
    • Temperatură ridicată și usturimi resimțite local, la atingerea pielii afectate
    • Inflamarea pielii afectate de arsuri solare
    • Apariția unor bășici pline cu lichid, în zilele următoare
    • Dureri de cap, febră sau greață

    3. Primul ajutor în cazul arsurilor solare

    În cele mai multe dintre cazuri, primul ajutor nu este necesar, arsurile solare fiind ținute sub control cu ajutorul produselor specifice. Se recomandă ajutorul de specialitate doar în cazul în care apar simptome grave precum febră, vărsături, dureri de cap. Aici, deja, fiind vorba despre insolatie.

    De asemenea, în cazul în care bășicile cauzate de arsurile solare acoperă o mare parte din corp și au dus la apariția zonelor cu puroi, putem vorbi despre o situație mai gravă, ce necesită atenție medicală sporită.

    4. Afecțiuni provocate de arsurile solare

    Cea mai îngrijorătoare afecțiune provocată de arsurile solare este cancerul de piele, cauzat de mutații apărute la nivelul celular al pielii. Specialiștii afirmă faptul că, în timpul unei vieți, 5 arsuri solare suferite de corpul uman dublează șansele apariției unui melanom de piele.

    În cazul în care o persoana suferă de boli ale pielii precum psoriazis, vitiligo sau lupus eritematos sistemic, expunerea la soare poate facilita evoluția acestor condiții medicale.

    5. Tratament pentru arsurile solare

    Tratament clasic pentru arsuri solare

    Trebuie să ții cont de faptul că tratamentul pentru arsuri solare nu vindecă aceste afecțiuni ale pielii, ci are rolul de a ameliora durerile.

    Tratamentul clasic pentru arsuri solare include medicamente, geluri sau creme inflamatorii si, da, toate acestea la un loc pot constitui o cheltuiala neprevazuta. Cum poți obține un credit online urgent pentru astfel de situatii, afli puțin mai jos.

    Tratament naturist pentru arsuri solare

    Trebuie să știi că arsurile solare pot fi ameliorate cu ajutorul unor produse naturiste, pe care suntem bucurosi să ți le spunem chiar acum:

    Iaurt - ținut la frigider, acesta combate usturimile și reduce inflamațiile;

    Aloe Vera - are efecte calmante asupra pielii, grăbind in același timp procesul de refacere;

    Vitamina C - fructele și legumele bogate în vitamina C lupta eficient împotriva radiațiilor UV;

    Castravetele - substituent extrem de eficient al loțiunilor de după orele de plajă;

    Credit online urgent pentru un tratament de calitate

    Arsurile solare sunt ceva total neprevăzut, de aceea, urmările unui astfel de incident nedorit te pot lua prin surprindere. Așa cum ai văzut mai sus, sunt cazuri în care complicațiile arsurilor de piele (puroi, febră, greață, dureri de cap, suprafețe mari de piele afectată) necesită un tratament mai serios, sau chiar vizita la medicul dermatolog.

    În cazul în care ai nevoie urgenta de bani pentru un tratament corespunzător al arsurilor solare, afla că ai la dispoziție varianta accesării unui credit online urgent, ce te poate scăpa de stresul financiar, până când intră banii de salariu.

    În funcție de tratamentul recomandat de specialist, precum și de gravitatea arsurilor solare, poți obține o sumă cuprinsă între 100 și 2000 de lei, pentru a fi sigur că ai parte de cea mai bună îngrijire posibilă. După ce te-ai facut bine, returnezi banii în maxim 35 de zile, iar dacă vrei să o faci mai repede, nicio problema, pentru că te bucuri de 0% comision, în cazul unei rambursări anticipate.

    Sursa foto: pixabay.com

    COMENTARII

    6 schimbări pe care ar trebui să le faci pentru un stil de viață mai sănătos

    acum 1 zile

    Mare parte din viitorul tău e determinat de deciziile minore din fiecare zi. De exemplu, atunci când preferi să rămâi pe canapea în loc să faci mișcare, poți deschide calea unor afecțiuni pe termen lung.

    Somnul de noapte si 3 moduri simple prin care poti dormi mai bine

    acum 7 zile

    Un somn odihnitor iti aduce energie pentru o noua zi de lucru si este la fel de important ca alimentatia si exercitiile fizice pentru sanatatea ta.

    Ce aparate fitness poti folosi acasa in functie de rezultatele pe care le urmaresti

    acum 13 zile

    Cea mai comoda solutie pentru a exersa este achizitionarea unor aparate fitness pentru acasa, fapt ce te va scuti de drumurile facute spre si dinspre sala.

    5 motive pentru care nu e bine să lași străinii să îți atingă bebelușul

    acum 17 zile

    Este greu să le reziști bebelușilor. Au pielea roz și perfect catifelată, obrajii veșnic îmbujorați, miros bine, au mânuțele mici și poartă hăinuțe în miniatură.

    25 de lucruri pe care nu le știai despre apă

    acum 20 zile

    Știm că suntem formați 60% din apă, știm că trebuie să bem minimum doi litri de apă pe zi pentru a fi hidratați și sănătoși, dar întotdeauna proveniența apei pe care o consumăm trebuie să fie una sigură.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »