VINERI, 30 DECEMBRIE 2016
Avertismentul specialiștilor: legumele congelate sunt MAI BUNE decât cele proaspete

Foto: hepta.ro
Ne-am obișnuit să luăm legume proaspete de la piață, sau de la hipermarket, pe premisa că sunt mai bune și mai sănătoase decât cele congelate. Însă, specialiștii vin cu un avertisment: legumele congelate sunt mai sănătoase decât cele proaspete, luate din hipermarketuri. Cum așa? Explicațiile lor par destul de plauzibile.
Legumele proaspete, de fapt, nu sunt atât de sănătoase pe cât am crede. Despre cele de la hipermarket sau din piață este vorba. Căci, în cazul celor pe care le culegem personal din grădină nici nu se pune problema. E clar că acestea sunt cele mai bune. Dar, spun specialiștii, citați de Daily Mail, legumele din magazine sunt culese cu multe zile înainte şi până ajung pe mesele noastre, ele deja și-au pierdut din valoarea nutritivă.
Medicul nutriționist Sarah Schenker a declarat: ”Valoarea nutritivă a fructelor și legumelor scade din momentul în care au fost culese. Asta înseamnă că, până ajung ele în farfuriile noastre, deja nu mai beneficiem de întreaga lor capacitate nutrițională”.
Pot trece și două săptămâni de la data culegerii lor și până la cea în care ajung în magazine. În plus, pentru legumele care sunt importate, producătorii le tratează cu diverse substanțe pentru a nu se altera în timpul transportului. De exemplu, de la culegere și până ajung în magazine fasolea verde îşi pierde până la 45% din nutrienţi, broccoli şi conopida pierd 25%, iar morcovii sunt cu 10% mai puţin hrănitori.
În schimb, legumele care sunt congelate imediat după culegere, chiar dacă au mai mult de 16 zile de la congelare, nu îşi pierd nutrienţii în aceeaşi măsură ca legumele și fructele așa zis proaspete. Mazărea congelată conţine cu 30% mai multă vitamina C decât cea proaspătă, iar fasolea verde conţine cu 45% mai multă vitamină.
- Taguri
- legume
- legume congelate
COMENTARII
6 obiecte din casa ta care îți pot provoca alergii
acum 8 zileAlergiile căpătate din cauza obiectelor din casă au devenit în ultimii ani tot mai răspândite.
3 avantaje esentiale ale implantului dentar la care nu v-ati gandit!
acum 9 zileDincolo de faptul ca prin implant dentar se recapata functia de masticatie, acesta contribuie in mod major la obtinerea unui stil de viata mai bun prin faptul ca persoana in cauza isi redobandeste un zambet placut.
Lentilele de contact: design și utilitate
acum 17 zileDacă v-ați hotărât să renunțați la ochelarii de vedere sau vreți să luați o pauză de la ei pentru un eveniment special, lentilele de contact sunt o alegere excelentă. Așa cum există ochelari de vedere de mai multe feluri pentru a putea corecta diferite defecte de vedere,...
Lentilele de contact, alternativa estetica pentru a masca deficientele vizuale
acum 17 zileTimpurile prezente surprind majoritatea populatiei cu mici deficiente de ordin vizual, cauzate de utilizarea excesiva a dispozitivelor inteligente a telefoanelor mobile, a televizoarelor si a calculatoarelor. Intr-o categorie aparte se regasesc si persoanele care lucreaza cu documente fizice,...
Ceaiul verde, beneficii pentru sănătate
acum 23 zileSpecialiştii în nutriţie îl recomandă şi pentru distrugerea bacteriilor care pot provoca intoxicaţii alimentare.

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...
Program TV
Happy Channel
Latest Happy News
tvhappy.ro
Observator.TV
Spynews
spynews.ro
”Poldark”, serialul ce te va ține cu sufletul la gură. Din 22 aprilie, la Happy Channel
”Poldark” este un serial de excepție, cu 27 nominalizări și alte 7 premii adjudecate la festivalurile de film, pe care îl poți urmări la postul Happy Channel, din 22 aprilie, în fiecare duminică, de la ora 20.00.

Crina Semciuc a fost nevoită să renunțe la balet. La ”CineCOOL” a povestit ce s-a întâmplat
Primul în viața ei a fost teatrul. Dar nu orice fel de teatrul, ci teatrul muzical. Acesta a fost primul contact cu lumea artistică al Crinei Semciuc, invitata Irinei Margareta Nistor la această ediție de ”CineCOOL”.

Kerem Bürsin a luat lecții de box pentru rolul din “Inima orașului”
În exclusivitate în România, Happy Channel aduce în fața telespectatorilor “Inima orașului” (”Heart of the City”), un nou serial turcesc, lansat în 2017.

Protagonista din ”O Cenușăreasă la Rio” a debutat ca actriță la doar 7 ani
Marina Ruy Barbosa, actrița care intepretează rolul principal, a debutat în lumea filmului încă de la vârsta de 7 ani, în telenovela ”Sabor da Paixão”, produsă de Rede Globo.

A jucat în sute de filme! Ce CV impresionant are Sergio Goyri, alias Fausto din ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”
Sergio Goyri, alias Fausto López din ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu”, are un CV impresionant la capitolul apariții în fața camerei de filmat.

Fă cunoștință cu actorul polivalent din ”O poveste de iubire”. E economist, fotomodel, DJ și prezentator TV
Vineri și sâmbătă, de la ora 21:00, Happy Channel difuzează serialul turcesc “Love Story”.

Top 10 superstaruri care au apărut în ”Totul despre sex”
tvhappy.ro a realizat un top 10 al superstarurilor care au apărut în acest serial pe care îl puteți urmări la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 22.00.


POVEȘTICOOL