• VINERI, 29 IANUARIE 2016

    Folosești bețișoare de ureche? Vei renunța la acest obicei după ce citești ASTA

     independent.co.uk

    Cu toții le folosim, fără să știm, însă, cât de periculoase sunt bețișoarele de ureche.

    Ştiai că urechile noastre au propriul sistem de curăţare, de exemplu? Specialiştii spun ca ceara este eliminată din ureche fără „ajutor” din exterior, în mod natural. Beţişoarele cu vată, sau orice alt tip de beţişoare pentru urechi, pot împinge cerumenul mai adânc afectând timpanul iar asta poate duce inclusiv la pierderea auzului.

    Ceara de la nivelul urechilor are, de fapt, propriul ei rol. Aceasta tine la depărtare bacteriile prevenind instalarea acestora în aparatul auditiv. Ceară are de asemenea proprietatea de a menţine un PH adecvat în interiorul urechii prevenind infecţiile precum otită.

    Ceara este însă periculoasă mai ales pentru persoanele care înaintează în vârstă. Din cauza acumulării unei cantităţi prea mare de cerumen, acestea stau mai prost cu auzul.

    Așa că, data viitoare când vrei să îți cureți urechile, apelează la un spray special sau aplică, cu ajutorul unei pipete, câteva picături de ulei de parafină în ureche.

    COMENTARII

    Tehnologia și Internetul schimbă sănătatea și sistemul medical în mod radical: iCEE.health, singurul eveniment regional dedicat acestui fenomen, are loc în 16 iunie, la București

    acum 7 ore

    A doua ediție iCEE.health are loc pe 16 iunie, în cadrul festivalului iCEE.fest, și aduce la București specialişti dintre cei mai cunoscuţi pe plan mondial care vor demonstra cum tehnologia digitală transformă cel mai important aspect al vieţii noastre: sănătatea. Nick Adkins...

    Guma de mestecat are și părți bune! Te scapă de kilogramele nedorite și contribuie la digestie

    acum 3 zile

    Incredibil, dar adevarat! Guma de mestecat are si parti bune! Pentru a afla care sunt mai exact beneficiile acesteia arunca o privire in articol

    ADIO DURERI DE DINȚI! Cel mai rapid și eficient tratament pentru infecțiile gingivale

    acum 4 zile

    Infectiile gingivale iti dau de furca? Noi am gasit un tratament rapid, care calmeaza durerile dintilor.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro