• MIERCURI, 28 DECEMBRIE 2016

    Nu ştiai asta! Uite cum arată un CREIER bolnav şi de ce ajunge într-un astfel de stadiu!

     SHUTTERSTOCK

     Această "cerebrotecă" a Spitalului Santo Toribio de Mogrovejo este singurul muzeu din America Latină care expune creiere ale unor pacienți decedați în urma unor leziuni cerebrale sau din cauza unor maladii ale sistemului nervos.

    În total, 290 de creiere, dintre cele 2.912 reunite de-a lungul anilor de această instituție, sunt expuse pentru vizitatori, în general, precum și pentru cercetători.

    Fondat acum 316 ani, acest spital, unul dintre cele mai vechi din regiune, a fost cunoscut mult timp ca "refugiu al incurabililor" pentru că primea bolnavi aflați în fază terminală.

    În fruntea acestei instituții pedagogice se află neuropatologul Diana Rivas, care alege, pentru muzeu, creierele susceptibile de a prezenta un interes științific.

    Odată deschis, creierul oferă o "geografie" fascinantă cu râuri, depresiuni, labirinturi.

    Dacă "un creier uman cântărește între 1,2 și 1,4 kilograme, în funcție de talia persoanei și de sex", cel al unui bărbat este mai greu decât cel al unei femei, spune neuropatologul.

    Totuși, creierul "femeii este mai evoluat decât cel al bărbatului, pentru că, ceea ce ne diferențiază este evoluția limbajului, iar noi, femeile, îl folosim mai mult decât bărbații", susține Diana Rivas.

    Muzeul are săli pentru neuroanatomie, pentru malformații congenitale și pentru patologii ale sistemului nervos precum tumorile, SIDA, Zika sau maladia Alzheimer.

    "Noi le arătăm studenților cum se prezintă un creier sănătos și apoi vedem un creier bolnav, ca acesta care este atins de cisticercoză, primă cauză a convulsiilor", explică neuropatologul arătând un creier acoperit de pete care sunt, în realitate, paraziți.

    În fața altui creier bolnav, Diana Rivas recomandă să nu se facă abuz de grăsimi, insistând asupra unor vase cu pereți îngroșați care îngreunează circulația sanguină.

    Acest muzeu atipic din Lima primește în fiecare an 20.000 de vizitatori, mai ales școlari și studenți. Din anii 1940, a recenzat mii de cazuri de maladii cerebrale.

    Unul dintre exponate, un creier de numai 300 de grame asemănător unui burete, ilustrează microcefalia, malformație congenitală (caracterizată printr-o dezvoltare insuficientă a craniului și a creierului) provocată mai ales de virusul Zika.

    Alte cazuri, precum cele de hidrocefalie (acumulare anormală de lichid cefalorahidian), îi șochează pe unii vizitatori.

    Cea mai mare stupoare este provocată de encefalocel, hernie a encefalului la vederea căreia unii studenți leșină, potrivit neuropatologului Diana Rivas.

    sursa: agerpres

    COMENTARII

    6 obiecte din casa ta care îți pot provoca alergii

    acum 8 zile

    Alergiile căpătate din cauza obiectelor din casă au devenit în ultimii ani tot mai răspândite.

    3 avantaje esentiale ale implantului dentar la care nu v-ati gandit!

    acum 9 zile

    Dincolo de faptul ca prin implant dentar se recapata functia de masticatie, acesta contribuie in mod major la obtinerea unui stil de viata mai bun prin faptul ca persoana in cauza isi redobandeste un zambet placut.

    Lentilele de contact: design și utilitate

    acum 17 zile

    Dacă v-ați hotărât să renunțați la ochelarii de vedere sau vreți să luați o pauză de la ei pentru un eveniment special, lentilele de contact sunt o alegere excelentă. Așa cum există ochelari de vedere de mai multe feluri pentru a putea corecta diferite defecte de vedere,...

    Lentilele de contact, alternativa estetica pentru a masca deficientele vizuale

    acum 17 zile

    Timpurile prezente surprind majoritatea populatiei cu mici deficiente de ordin vizual, cauzate de utilizarea excesiva a dispozitivelor inteligente a telefoanelor mobile, a televizoarelor si a calculatoarelor. Intr-o categorie aparte se regasesc si persoanele care lucreaza cu documente fizice,...

    Ceaiul verde, beneficii pentru sănătate

    acum 23 zile

    Specialiştii în nutriţie îl recomandă şi pentru distrugerea bacteriilor care pot provoca intoxicaţii alimentare.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »