• MARTI, 27 DECEMBRIE 2016

    STUDIU: Bărbaţii care îşi cresc singuri copiii au o sănătate fizica şi mentală mult mai precară

    Bărbații care își cresc singuri copiii au o stare de sănătate fizică și mentală de două ori mai fragilă în comparație cu semenii lor care au partenere de viață, potrivit unui studiu realizat recent în Canada, informează BBC.

     În Statele Unite, 27% dintre familii sunt monoparentale, în Marea Britanie — 25%, iar în Canada — 16%, notează Maria Chiu de la Universitatea din Toronto, cercetător-șef al studiului, în publicația de specialitate ''Journal of Epidemiology and Community Health''. ''Creșterea copiilor în cadrul familiilor monoparentale are efecte negative asupra sănătății adulților, cunoaștem acest lucru de ceva vreme, însă puține studii se concentrează asupra taților singuri'', a declarat aceasta.

    Chiu și echipa sa au studiat date cuprinse în cercetarea Canadian Community Health Surveys, realizată între anii 2001 și 2013, în care sunt cuprinși 1.058 de tați singuri.

    Circa 12% dintre părinții din familiile monoparentale au o sănătate precară, pe o scară cu cinci trepte notate de la ''precar'' la ''excelent''. În urma analizei s-a observat că starea fizică și mentală a taților singuri era de două ori mai șubredă în comparație cu semenii lor care aveau partenere de viață.

    În Canada, numărul taților singuri a crescut cu o rapiditate mai mare decât cel al mamelor singure, ajungând la 21% din familiile monoparentale, menționează echipa lui Chiu. ''Gospodăria cu tați singuri este tipul de familie cu cea mai mare creștere în Canada'', a declarat și Terrance Wade de la Universitatea Brock din Ontario, care nu a fost implicat în acest studiu.

    Tații singuri trec prin stări de stres și de încordare similare cu cele trăite de mamele aflate în aceeași ipostază, fapt cauzat foarte probabil de venitul scăzut și de lipsa locului de muncă, mai atrag atenția cercetătorii. Majoritatea bărbaților care își cresc singuri copiii, care au fost incluși în analiză, aveau peste 45 de ani și fuseseră căsătoriți. Unul din cinci avea un venit sub 30.000 de dolari, iar 15% nu aveau loc de muncă. De asemenea, unul din cinci era diagnosticat cu două sau mai multe boli cronice, iar unul din zece avea tulburări afective sau anxioase.

    Cercetătorii au mai arătat că în comparație cu mamele care își cresc singure copiii, tații care fac același lucru mănâncă mai puține fructe și legume și au mai multe șanse de a fi supraponderali și de a manifesta un consum excesiv ocazional de alcool.

    Modificarea politicilor publice ar putea ajuta mai mulți tați singuri să acceseze serviciile de asistență socială și de protecție a copilului, menționează Chiu, potrivit sursei citate. ''Știm că, în general, bărbații sunt mult mai rezervați în a căuta ajutor specializat — cu precădere în ceea ce privește sănătatea mentală — din cauza prejudecăților'', a declarat aceasta pentru Reuters Health. ''Trebuie să acordăm o mai mare atenție sănății fizice și mentale a taților singuri, așa cum facem cu mamele singure'', a mai spus specialista.

    sursa: agerpres.ro

    COMENTARII

    5 superalimente pe care ar trebui să le incluzi în meniul tău zilnic

    acum 2 zile

    Aceste superalimente îţi vor da un plus de energie şi îţi oferă doza zilnică necesară de vitamine şi nutrienţi pentru a te simţi şi pentru a fi în formă, iar partea bună este că le poţi include în meniul tău chiar de azi.

    6 obiecte din casa ta care îți pot provoca alergii

    acum 10 zile

    Alergiile căpătate din cauza obiectelor din casă au devenit în ultimii ani tot mai răspândite.

    3 avantaje esentiale ale implantului dentar la care nu v-ati gandit!

    acum 11 zile

    Dincolo de faptul ca prin implant dentar se recapata functia de masticatie, acesta contribuie in mod major la obtinerea unui stil de viata mai bun prin faptul ca persoana in cauza isi redobandeste un zambet placut.

    Lentilele de contact: design și utilitate

    acum 19 zile

    Dacă v-ați hotărât să renunțați la ochelarii de vedere sau vreți să luați o pauză de la ei pentru un eveniment special, lentilele de contact sunt o alegere excelentă. Așa cum există ochelari de vedere de mai multe feluri pentru a putea corecta diferite defecte de vedere,...

    Lentilele de contact, alternativa estetica pentru a masca deficientele vizuale

    acum 19 zile

    Timpurile prezente surprind majoritatea populatiei cu mici deficiente de ordin vizual, cauzate de utilizarea excesiva a dispozitivelor inteligente a telefoanelor mobile, a televizoarelor si a calculatoarelor. Intr-o categorie aparte se regasesc si persoanele care lucreaza cu documente fizice,...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »