• VINERI, 23 NOIEMBRIE 2018

    Aerisirea corectă a camerei - sfaturi utile

     Atât pentru sănătate, cât şi pentru starea ta de bine de zi cu zi, este primordial să menţii o casă curată şi aerisită. Curăţenia şi aerisirea nu presupun doar deschiderea geamurilor şi utilizarea aspiratorului, ci însumează mult mai multe acţiuni pe care eşti nevoită să le faci dacă eşti dornică să locuieşti într-un mediu perfect. Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta.

    Când să aeriseşti?

    În mod firesc, poţi aerisi o cameră ori de câte ori simţi nevoia, însă este foarte important să aeriseşti de cel puţin două ori pe zi - dimineaţa şi seara. Sunt o mulţime de factori care încarcă aerul pe timpul nopţii, aşa că este indicat să aeriseşti atunci când te trezeşti. Nu lăsa geamul rabatat, deschide-l larg şi bucură-te de aerul proaspăt care inundă camera. Vei vedea că până şi modul în care respiri se va schimba în bine.
    Din nou, seara, înainte de culcare, este deosebit de important să aeriseşti. Vei reuşi să adormi mai repede şi vei fi mai calm pe timpul nopţii.
    În ceea ce priveşte baia sau bucătăria, acestea se vor aerisi mult mai des, având în vedere utilitatea lor.

    Sursa foto: https://www.pexels.com/

    Fereşte-te de umezeală

    Principala recomandare atunci când vine vorba de curăţenia unei case, în care tot timpul trebuie să fie un aer curat, ţine de umezeala din casă. Nu ar trebui să pui rufele la uscat în camera în care dormi, pentru că, odată cu căldura din casă, se va forma un aer încărcat, de care trebuie să ne ferim. Igrasia şi mucegaiul se pot instala şi ele odată cu apariţia umezelii, aşa că poţi alege să achiziţionezi şi câteva plante de apartament care vor ajuta la oxigenarea camerei.
    Mai mult, te poţi gândi şi la aparatele de dezumidificare, ce au rolul de a preveni igrasia sau mucegaiul din dormitor, bucătărie sau baie.

    Apelează la trucuri mici

    Curăţenia, luminiozitatea şi aerul curat dintr-o cameră se pot păstra şi prin mici trucuri de design interior, ca în cele ce urmează:

    • Încearcă să vopseşti pereţii în culori deschise - albul sau culori precum crem, verde deschis şi roz pal te pot ajuta să dai senzaţia unei camere mai luminoase şi mai mari. Totodată, este extrem de indicat să nu fumezi în cameră. Din cauza fumului şi a mirosului, camera poate căpăta un aer greu, îmbâcsit, indiferent dacă aeriseşti puţin după.

    Sursa foto: www.pexels.com

    • Dacă nu ai timp sau uiţi să aeriseşti dimineaţa şi seara, încearcă să o faci măcar 20 de minute pe zi atunci când ai ocazia. O cameră aerisită te va ajuta să ai mai puţine dureri de cap, să dormi mai liniştit şi să nu mai fi atât de predispus la viroze.
    • Lenjeriile de pat de la Somnia sunt o altă alternativă atunci când îţi doreşti să ai o casă luminoasă şi curată. Din bumbac, lenjeriile vin în culori naturale şi nu numai, pentru a te ajuta să creezi un efect de cameră mai mare, implicit mai aerisită.
    • Jaluzelele sau draperiile care pot fi deschise cu uşurinţă sunt deosebit de utile atunci când îţi doreşti să te bucuri de o cameră inundată de lumină. Pentru dimineţile în care pur şi simplu îţi doreşti să dormi mai mult, o soluţie utilă poate fi achiziţionarea unor draperii opace.
    • Tablourile clasice, cu un design curat şi imprimeuri din natură, florale, pot completa perfect armonia dintr-o cameră pe care o doreşti a fi mai luminoasă. Un spaţiu încărcat nu va face decât să creeze opusul - impresia unui loc aglomerat şi închis.
    • Scaunele şi canapelele cu braţele deschise şi atent poziţionate în cameră te vor ajuta şi ele să creezi efectul unui spaţiu mai aerisit.

    Este extrem de important să menţii o casă cât mai curată şi mai bine aerisită, pentru binele tău şi al întregii familii. Încearcă, pe cât posibil, să faci din casa ta o sursă de energie şi de bună dispoziţie, indiferent de anotimp.

    COMENTARII

    Cauți o nouă chiuvetă pentru baie? Iată ce trebuie să știi!

    acum 7 zile

    Deoarece vei întâlni în căutările tale chiuvete cu stiluri și materiale diferite, iată cum poți face diferența între ele, pentru alegerea modelului perfect! În primul rând, trebuie să te decizi la modalitatea de fixare a chiuvetei. Îți dorești o chiuvetă de baie cu picior, fixată în perete sau montată într-un blat?

    Cum să transformi orice balcon într-un spațiu de relaxare deosebit

    acum 9 zile

    În multe locuințe, balconul este o cameră neglijată, folosită deseori pentru depozitarea obiectelor și aparatelor ce nu mai sunt folosite. Însă asta e o greșeală.

    Cum să dezvolţi creativitatea copilului tău

    acum 12 zile

    Încă de mici, copiii sunt înzestraţi cu o curiozitate ieşită din comun şi cu o creativitate debordantă. Pun întrebări la orice pas şi încearcă să descopere cât mai mult din lumea înconjurătoare.

    Husa potrivită pentru iPhone X – ghidul cumpărătorului

    acum 14 zile

    iPhone X este cu siguranță un model a cărui lansare a fost așteptată cu sufletul la gură de un public larg. Reprezintă un dispozitiv performant, ce dispune de funcții asemenea. Prețul de achiziție a acestuia este unul pe măsură, astfel că cei ce doresc să își protejeze investiția au nevoie neapărată de o husa iPhone X care să asigure un nivel înalt de siguranță dispozitivului împotriva numeroșilor factori de risc la care poate fi supus.

    Vin sarbatorile de iarna? Cum iti decorezi locuinta

    acum 15 zile

    Un rol important in amenajarea pentru sarbatorile de iarna il joaca luminitele stralucitoare, asa ca achizitioneaza cateva instalatii cu modele deosebite si cateva becuri led economice pentru ca poluarea mediului inconjurator nu tine cont de magia de sarbatori.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »