MARTI, 17 APRILIE 2018

Care este originea numelui actorului Conrad Mericoffer, din serialul ”Fructul Oprit”

Obișnuiește să trezească curiozități încă de la prezentare, numele lui atrăgând de multe ori întrebări asupra apartenenței sale. Conrad Mihai Mericoffer, actorul care îl interpretează pe Mihai Lăzărescu în serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea de la ora 20.00 la Antena 1, are rădăcini pe care puțini le cunosc.

Străbunica era rusoaică, iar străbunicul austriac. Conrad vine de la străbunicul, Mihail de la bunicul.”, povestește tânărul actor, care poate fi urmărit în serialul de la Antena 1, în cadrul căruia el și Alina Pușcaș sunt soț și soție.

«Fructul oprit» este cel mai important proiect de televiziune pe care l-am făcut până acum și de care mă bucur foarte mult. Mihai Lăzărescu – personajul meu este un băiat liniștit. Este total la polul opus față de cum sunt eu, ceea ce este o provocare pentru mine ca actor să mă situez la polul acela și să îmi joc rolul cât mai bine.”, spune acesta.

Pasiunea pentru actorie a început pentru Mihai încă din perioada liceului, când a început să meargă la spectacole de teatru. Nu a mai durat mult până când a ajuns și el pe scena teatrului, fiind premiat în 2011 cu Uniter pentru debut.

Mergeam foarte des la teatru, încă de când a început să mă preocupe actoria, de pe la 15 ani. Făceam cursuri de actorie la Școala de Artă și mi-am dat seama că asta vreau să fac. Mă distrez, îmi place acest domeniu, este foarte frumos!”, mărturisește Conrad, care poate fi urmărit de telespectatorii Antenei 1, miercurea, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”, serialul produs și regizat de Ruxandra Ion.

COMENTARII

Cine a tras cu arma? Cine l-a împușcat pe Adrian, din ”Fructul Oprit”? Iată câteva variante

acum 2 zile

Episodul de miercuri seară din serialul ”Fructul Oprit” a lăsat un mare semn de întrebare: cine a tras cu arma și l-a împușcat pe Adrian? Deocamdată, doamna procuror Maria David (Rodica Lazăr) a ajuns la concluzia că Alex (Petru Păun) este principalul suspect,...

Cum sa castigi bani indicand cine va fi urmatorul James Bond

acum 3 zile

Cine va fi noul Agent 007? Fanii nu sunt invitati sa voteze un favorit, dar au optiunea de a paria pe favorit dintr-o lista foarte lunga disponibila pe www.unibet.ro, casa de pariuri online internationala prezenta si pe piata din tara noastra.

Platforma AntenaPlay, refresh de design și tehnologie

acum 3 zile

AntenaPlay, dezvoltată integral de echipa Digital Antena TV Group, are o nouă imagine, cu o grafică revitalizată și funcționalități simplificate.

Anchetă, în casa Caragea, după conflictul cu focuri de armă: “Eu sunt criminalul!”

acum 3 zile

În această seară, de la 20.00, la Antena 1, în episodul 27, sezon 2 “Fructul oprit”. Anchetă, în casa Caragea, după conflictul cu focuri de armă: “Eu sunt criminalul!”

”Cacealmaua”, un film de neratat pentru amatorii genului

acum 4 zile

 Regizat de George Roy Hill (1921-2002) acum 46 de ani, The Sting (Cacealmaua) este unul dintre acele filme care te țin lipit de ecran, fără să îți dai seama când se scurg cele aproximativ două ore de acțiune. Filmul ne prezintă povestea unui escroc (magistral...

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »