JOI, 26 SEPTEMBRIE 2019

Care sunt cele mai bune soiuri de struguri pentru vin?

 Foto: pixabay

Vinul este văzut de multe ori ca o pasiune care a marcat de-a lungul timpului diferite societăți și culturi. De multe ori tipul de vin, cantitatea și momentul în care alegi să îl bei pot reprezenta pentru participanții la discuție adevărate criterii pentru definirea personalității tale.

Cultura vinului a evoluat în timp, astfel încât acum nu bem neapărat "ce este la modă", ci alegem cu atenție sticlele de vin, știm să le păstrăm și la ce feluri de mâncare să le servim.

Mai mult decât un produs, vinul este deopotrivă o cultură și o industrie. Întregul proces de obținere a vinului presupune cunoașterea procesului de fermentare, desciorchinarea, mustuiala, stăpânirea meșteșugului confecționării butoaielor etc.

La nivel internațional există o multitudine de soiuri, iar alegerea pe care o faci dacă vrei să cultivi vița de vie trebuie să țină cont de regiunea în care trăiești și de preferințele personale. În funcție de soi, momentul optim de recoltare se stabilește în funcție de gradul de maturare. Pentru vinurile de masă, cele de care ne vom ocupa în acest articol, există trei etape de maturare:

Soiuri de struguri cu maturare timpurie:

● Chardonnay

Un reprezentant de excepție al acestei categorii este Chablis, un Chardonnay 100%, produs în nord-vestul Franței, în localitatea Chablis. Cu o aromă de citrice, flori albe, pere și accente sărate, acest vin își datorează gustul special faptul că, față de orice alt Chardonnay, nu se maturează în butoaie de stejar.
Servit alături de preparate din pui, pește sau fructe de mare, un Chablis se servește la o temperatură de 5-10° C și este caracterizat de o aciditate ridicată.

Viognier

Acest soi de strugure este extrem de sensibil la mană și făinare, deci necesită o atenție deosebită și multă grijă. Deși se crede că a apărut pe coasta Dalmată în Croația și apoi a fost reintrodus în circuitul internațional de francezi, acest soi este simbolul statui Virginia și se regăsește de asemenea în Australia, Brazilia și Uruguay. El se întâlnește și pe teritoriul României încă din 2011, vinul rezultat având aromă fructată și de salcâm.

Tinta madeira

Un soi portughez cultivat pe insula Madeira în Portugalia, Tinta madeira este unul dintre puținele soiuri care a supraviețuit epidemiei de phyllorexa care a făcut ravagii în secolul al XIX-lea. În unele regiuni poate fi întâlnit sub numele de Negra Mole și este unul dintre cele mai apreciate soiuri din regiunea Madeira. Aroma acestuia este din gama fructelor roșii și coacăzelor, cu o aciditate scăzută. Este vinul ideal pentru salate, meniuri exotice sau sushi.

Alte soiuri de struguri cu maturare timpurie:

  • Melon Pinot noir
  • Muscat Blanc
  • Orange Muscat
  • Arneis
  • Trousseau gris
  • Chenin blanc
  • Tinta madeira
  • Gewurztraminer
  • Tempranillo
  • Malvasia vianca
  • Syrah
  • Semillon
  • Sylvaner
  • Gamay noir


Soiurile de struguri de maturare mijlocie includ:

● Zinfandel

Specie cultivată în special în California, Zinfandel este identic cu soiul Primitivi di Gioia specific sudului Italiei. Roșu, sec, considerat „perla vinului” de California, Zinfandelul are arome complexe de fructe sau condimente și se consumă în special alături de feluri de mâncare ce conțin miel, vită sau vânat.

● Alicante Bouschet

Alicante Bouschet este un soi de vin care a fost cultivat încă din secolul XIX. Dacă ești un fan al soiurilor Shiraz, Zinfandel sau Cabernet Sauvignon, vei iubi un Alicante Bouschet. Dă jos coaja unui strugure din acest soi și vei remarca o culoare roșie intensă și o aromă specială. Alicante Bouschet iubește zonele uscate și fierbinți, cu mult soare, Portugalia și Spania devenind unele dintre țările lui preferate.

Dolcetto

Deși numele te poate induce în eroare, un vin Dolcetto nu este un vin pentru desert. Servit atât cu aperitive calde, cât și împreună cu feluri principale de mâncare, Dolcetto este un vin versatil, parfumat, fructat și ușor de asociat cu mâncarea.

Alte soiuri de struguri cu maturare mijlocie:

  • Barbera
  • Burger
  • Carnelian
  • Centurion
  • Colombard
  • Freisa
  • Grenache
  • Marsanne
  • Meriot
  • Riesling
  • Sangeovese
  • Symphony
  • Cabernet Franc
  • Sauvignon
  • Cinsaut
  • Durif
  • Malbec
  • Tannet
  • Nebbiolo
  • aldiguie

Cele mai bune tipuri de struguri de vin cu maturare târzie sunt:

● Muscat de Alexandria

Soiul Muscat de Alexandria are un bob alb ce a fost cultivat din cele mai vechi timpuri atât pentru consum, cât și pentru producția de vin. Este recunoscut pentru producerea unor vinuri seci de calitate, dar se folosește și în compoziția vinurilor licoroase. Vinurile Muscat de Alexandria au culoarea galben-pai și o aromă dulceagă de flori de piersici, trandafiri sau citrice.

● Ruby Cabernet

Acest soi este o încrucișare între Cabernet Sauvignon and Carignane și produce un vin cu o culoare frumoasă și o aromă de cireșe. A apărut din necesitatea de a produce un vin de calitatea Cabernetul, dar cu rezistența la căldura a soiului Carignane. Ruby Cabernet a fost dezvoltat în California unde clima este caldă, dar și-a găsit locul și în țări precum Argentina, Australia și Brazilia.

Alte soiuri de struguri cu maturare târzie:

  •  Rubired
  •  Mission
  •  Petit Verdot
  •  Agilanico
  • Carignane
  •  Mourvedre
  •  Montepulciano

Acum că ți-ai făcut o idee despre cele mai râvnite soiuri de vinuri, îți poți face curaj și poți încerca să îți cultivi propria viță de vie urmând câțiva indicații simple:

  1.  PERIOADA de plantare: octombrie- noiembrie
  2. CLIMA: Vița de vie rezistă până la 11 grade temperatura solului și -24 pentru părțile aeriene, dar aceste valori pot varia în funcție de soi. Evită așadar terenurile expuse la îngheț și valuri de frig sau terenurile prea umede, cu exces de carbonat de calciu.
  3. SOI: Tipul de soi trebuie ales cu atenție pentru a se potrivi climei, solului și condițiilor meteo din zona în care dorești să îl cultivi. Îți recomandăm să alegi soluri nobile pentru a obține vinuri de calitate, cu arome excepționale.
  4. Folosește FERTILIZANT
  5. Ai grijă la DĂUNĂTORI: Mana, făinarea și putregaiul sunt principalele boli ale viței de vie. Mana, periculoasă și frecventă, poate fi ținută sub control cu ajutorul cuprului administrat de obicei sub formă de săruri. Pentru combaterea făinării, recomandăm sulful administrat sub formă de praf sau soluție cu pulbere umectabilă. Putregaiul cenușiu pune în pericol strugurii în pârgă atunci când toamna este rece și ploioasă. Îl recunoști atunci când observi pete pe frunze, de culoarea galben-pal ce devin treptat roșcate. Pentru combaterea acestui dăunător se folosesc fungicide.

Un vin bun depinde mereu de un soi de calitate, o cultivare lipsită de un exces de chimicale sau de un cules mecanic stângaci.

COMENTARII

Iată cine s-a alăturat distribuției serialului ”Sacrificiul”, sezonul 2

acum 23 ore

Povestea lui Sorin, interpretat de Marian Olteanu, va putea fi descoperită de către telespectatori în cadrul celui de-al doilea sezon din Sacrificiul, cel mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, care va reveni pe micile ecrane din luna februarie.

Revenire pe micile ecrane, cu un nou sezon: ”Sacrificiul – Alegerea”. Iată când va fi premiera

acum 5 zile

Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală.

Variante la motoarele conventionale: hybrid, plug-in sau electric?

acum 6 zile

Achizitia unei masini te pune in fata unor alegeri. Inainte de marca si model, trebuie sa decizi asupra motorizarii. Varianta clasica, a alimentarii cu combustibil lichid – benzina sau motorina – pierde din ce in ce mai mult teren in Statele Unite si in vestul Europei.

În cel de-al doilea sezon, echipa serialului ”Sacrificiul” se mărește. Iată cine s-a alăturat actorilor

acum 6 zile

Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură distribuției binecunoscută din primul sezon.

Oscar 2020 – Care sunt favoriții caselor de pariuri?

acum 8 zile

Dat fiind faptul că deja au fost anunțați nominalizații, foarte mulți oameni au început să calculeze șansele fiecărui film sau ale fiecărui actor de a-și adjudeca una sau chiar mai multe statuete. Casele de pariuri și-au făcut temele și iată la concluzii au ajuns:

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »