MIERCURI, 27 APRILIE 2016

De ce ai nevoie ca să faci curățenie în doar 30 de minute

Curățarea și igienizarea casei ne dau bătăi de cap multora dintre noi. Pierdem ore întregi pentru ca fiecare colțișor să strălucească și procesul supărător se repetă în fiecare săptămână. Oricât de neplăcut ar fi, este și necesar, așa că singura noastră opțiune rămâne să găsim secretul pentru a face repede curat în toată casa.


Noi am aflat câteva dintre trucurile care ne ajută să scăpăm repede de aceste îndatoriri și ți le vom împărtăși și ție. Iată ce te ajută să faci curat în toată casa în doar jumătate de oră și să te bucuri de mai mult de timp pentru tine și cei dragi.

1.Investește în electrocasnice

Fără tehnologie, treburile casnice ar dura zile întregi și tot n-ar fi făcute așa cum reușesc aparatele de ultimă generație. Un aspirator performant și de bună calitate poate face adevărate minuni - ne ajută la curățarea podelei, a saltelei, canapelei, chiar si a jaluzelelor - astfel că este unul dintre produsele în care merită să investim mai mult.

Un model de aspirator precum cele de aici te va ajuta să scapi rapid de treburile casnice, iar casa va fi lună fără un efort prea mare. Bineînțeles, un aspirator robot, care face singur curat în toată casa, sau un aparat cu abur care îmbină aspirarea și curățarea umedă, pe care le găsești tot pe același site vor face și mai ușoară curățarea și igienizarea întregii case.

2.Folosește produse naturale

De multe ori soluțiile făcute în casă sunt mai eficiente decât cele din supermarket. În plus, ele sunt sigure pentru sănătatea noastră și nici nu atacă suprafețele. Lămâia, oțetul sau bicarbonatul sunt doar câteva dintre ingredientele care te vor ajuta să cureți chiuveta din baie și bucătărie, cuptorul, aragazul și chiar salteaua.

Salteaua, spre exemplu, poate fi curățată și împrospătată dacă împrăștii pe ea bicarbonat de sodiu și câteva picături dintr-un ulei esențial care îți place. După 10 minute aspiră bine salteaua și vei avea un pat împrospătat și igienizat, lipsit de acarieni. În cazul cuptorului, o soluție dintr-un pahar de apă și o lingură de bicarbonat de sodiu, lăsată să acționeze câteva ore, va face curățarea lui mai ușoară ca niciodată.

3.Acționează pe moment

Dacă acționezi pe moment vei pierde mult mai puțin timp cu toate treburile casnice. Spre exemplu, dacă în dimineața asta ai dat cafeaua în foc, cel mai bine ar fi să ștergi aragazul imediat. Dacă amâni curățarea lui, vei depune mai multe efort și va dura mai mult.
Acest principiu se aplică în cazul tuturor treburilor casnice. Spală vasele imediat ce le-ai folosit pentru a evita umplerea chiuvetei. După ce ai terminat de gătit șterge cuptorul pentru a evita formarea crustelor de grăsime, foarte greu de îndepărtat. Pe scurt, curăță tot după folosire.

4.Organizează-te

Dacă ții cont de faptul că trebuie să cureți fiecare lucru imediat după ce l-ai folosit, curățenia de la finalul săptămânii îți va lua extrem de puțin. Chiar și așa tot trebuie să te organizezi pentru a putea să faci lună toată casa.
Îți sugerăm să începi de sus în jos, ultima acțiune să fie aspiratul și ștergerea podelelor. Dacă este nevoie să lași o soluție de curățare să acționeze (în cuptor, cadă, vasul de toaletă) aplic-o la început. Cât ștergi praful, aspiri și dai cu mopul soluția va acționea, așa că la final nu va mai trebui decât să clătești.

5.Imparte treburile

Toată lumea din casă trebuie să contribuie la curățenie. Unele femei sunt tentate să creadă că oricum partenerul lor nu se prea pricepe la aceste treburi și că ele le fac cel mai bine. Dacă nu îl lași să învețe, va trebui să te ocupi singură de toată casa, așa că nu vei putea termina niciodată curățenia în jumătate de oră.

Lucrați împreună și veși reuși în acest fel să terminați treburile în timp record, astfel încât în restul zilei să vă puteți bucura unul de compania celuilalt la o plimbare în parc sau la un film romantic.
Ție cât timp îți ia curățarea casei? Cum crezi că ai putea să scurtezi timpul petrecut făcând curățenie? Scrie-ne în secțiunea de comentarii de mai jos!

Sursa foto: Shutterstock

COMENTARII

10 lucruri pe care nu le vedem în filme despre Batman

acum 34 zile

Batman este unul dintre cei mai longevivi super-eroi din istorie, iar despre el s-au făcut o mulțime de filme.

Un bilet dus cu destinația ELEGANȚĂ masculină

acum 58 zile

Eleganța nu este o misiune ușoară pentru nimeni, însă pentru bărbați poate fi o adevărată provocare, în lipsa unor repere corecte.

Stiai ca iti poti amaneta masina pentru un venit suplimentar urgent?

acum 76 zile

Atunci cand ai nevoie urgenta de bani, stim cu totii ca amanetul reprezinta cea mai rapida si sigura modalitate prin care poti obtine sumele necesare. Casele de amanet iti pun la dispozitie banii imediat, lucru de care nu poti beneficia daca apelezi la institutiile financiare de credit.

6 accesorii cu care nu ai cum sa treci neobservata cand le porti

acum 77 zile

Te-ai intrebat vreodata cum poti obtine o tinuta perfecta, fara prea mari eforturi? Raspunsul este simplu: poarta accesorii! Din fericire, chiar si cea mai banala tinuta poate fi completata cu ajutorul accesoriilor potrivite, care reusesc sa te scoata in evidenta in orice moment al zilei.

5 produse pentru autoaparare

acum 77 zile

Intr-o societate in care siguranta este un element foarte important din viata oricarui om, varietatea de produse pentru autoaparare ajuta persoanele interesate de propria lor liniste si siguranta sa stea linistite in cazul unui atac venit fie din partea altor persoane sau chiar din partea unor animale.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »