MARTI, 21 MAI 2019

Dorian Popa joacă în ”Sacrificiul”, noul serial produs de Ruxandra Ion

Dorian Popa și Gabi Ciocan fac parte din distribuția serialului Sacrificiul, noul proiect produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Dorian Popa revine în echipa Ruxandrei Ion la cinci ani de când a făcut parte din serialul ”Pariu cu viața”. Revenirea la actorie a fost un moment emoționant pentru artist. În ”Sacrificiul”, Dorian îi va da viață lui Mario.

Propunerea de a juca în serialul «Sacrificiul» este oferta de suflet pe care am primit-o în anul 2019, un an în care am avut încredere. M-a sunat doamna Ruxandra Ion şi mi-a zis: «Vreau să vii până la mine!», lucru care m-a pus pe gânduri, mai ales că nu am mai lucrat cu dânsa de la serialul «Pariu cu viața». Am fost extrem de încântat de propunerea primită și i-am mulțumit din suflet doamnei Ruxandra pentru că s-a gândit să mă coopteze în noul proiect. Prima zi de filmări a început cu mine și Gabi Ciocan, un alt coleg din «Pariu cu viața», întâmplare care mi-a dat și mai multe emoții! Nu am mai jucat de ceva vreme, mai exact de pe vremea La La Band, iar emoția primelor cadre a fost colosală, mai ales pentru că mi-am reaminit ce înseamnă să joci pe platourile de filmare ale unui serial. Mario, personajul căruia îi dau viață este unul ofertant. Este undeva între Dorian Popa și ce ar fi fost Dorian Popa dacă nu exista maturitate, dacă nu ar fi existat principii și reguli. Mario este partea mea descătușată! Am început munca cu mult înainte de difuzare, în consecință așteptările vor fi din ce în ce mai mari, mai greu de suportat, însă cu siguranță publicul o să iubească serialul la care lucrăm”, a declarat Dorian.

După apariția sa în „Fructul oprit”, Gabi Ciocan s-a arătat entuziasmat să primească propunerea unui nou proiect, dar și emoționat întrucât acesta a fost coleg cu Dorian Popa și pe platourile de filmare ale serialului Pariu cu viața.

Am avut mari emoții după ce am filmat primele secvențe, deși am terminat în urmă cu câteva zile filmările pentru Fructul oprit, iar repetițiile pentru serialul Sacrificiul au început destul de repede. Când am aflat că o să joc alături de Dorian nu mi-a venit să cred, acela fiind un moment în care m-am bucurat enorm, mai ales că au trecut mulți ani de când nu am mai fost colegi pe platourile de filmare. Tot ce pot să vă dezvălui despre personajul meu, Antonio, este faptul că îmi oferă șansa să fac comedie, lucru care mă avantajează foarte mult, pentru că îmi place să fac lumea să râdă”, a mărturisit Gabi Ciocan.

”Sacrificiul” este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un “family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi.


COMENTARII

Cat costa noul Samsung S10?

acum 2 zile

Cat trebuie sa scoatem din buzunar pentru a beneficia de toate aceste functii premium pe care le incorporeaza cele trei modele de Samsung S10? Aflam impreuna chiar acum!

Platforma AntenaPlay îşi simplifică experienţa de vizionare

acum 4 zile

Platforma AntenaPlay oferă 9 canale LIVE, extra conținut nedifuzat la TV, fiind singurul loc în care se pot urmãri emisiunile integrale produse de Antena TV Group, din orice colţ al lumii şi de pe orice device.

Dorian Popa s-a accidentat pe platourile de filmare ale serialului Sacrificiul. A avut nevoie de trei copci

acum 5 zile

Aflat la filmãrile pentru cel mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1 din aceastã toamnã, Sacrificiul, Dorian Popa a avut parte de un incident pe care, cu siguranţã nu îl va uita toatã viaţa. Într-un moment de neatenţie, personajul interpretat de Dorian, Mario, s-a ales cu nu mai puţin de trei copci.

Ai 0% dobândă la cumpărături în 12 rate din magazinele LEROY MERLIN, prin cardul de cumpărături Oney

acum 6 zile

Oferta se adresează atât clienților existenți care dețin deja cardul Oney, cât și clienților noi care până la 30 septembrie vor solicita un card de cumpărături la orice punct de finanțare din cadrul LEROY MERLIN.

Top 4 cărți de ficțiune care merită citite

acum 9 zile

Te pregătești de concediul pe care l-ai așteptat cu entuziasm în ultimele luni? Te gândești deja la locația exotică în care vei petrece această vacanță, pentru a-ți încărca bateriile și a reveni pregătit să faci față noilor provocări profesionale?

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »