JOI, 25 OCTOMBRIE 2018

Echipa ”Fructul oprit” se mărește. Iată cine s-a alăturat distribuției

 Actor cu o vastă experiență, Emil Mandanac s-a alăturat distribuției serialului “Fructul oprit”, având aseară prima apariție în producția difuzată de Antena 1. Acesta îl interpretează pe Zlatan, în cel de-al doilea sezon al serialului.

Episodul 9, pe care Antena 1 l-a difuzat aseară, a adus în atenția publicului secvențe emoționante, răsturnări de situație, dar și personaje noi. A jucat pe scena teatrului, în seriale tv, dar și în filme de scurt metraj și filme de lung metraj, iar acum Emil Mandanac s-a alăturat echipei de actori a serialului “Fructul oprit”.

“Am primit cu bucurie propunerea de a face parte din acest proiect. Eu am mai lucrat cu doamna Ruxandra Ion, am mai colaborat cu echipa. Cu o mare parte din actori am jucat și în alte producții și a fost o bucurie reîntâlnirea cu ei pe platourile de filmare”, mărturisește Emil Mandanac, care poate fi urmărit în rolul lui Zlatan. “Personajul se va dezvolta pe parcurs, iar publicul îl va putea descoperi treptat, treptat”, spune acesta. Zlatan este un personaj misterios din trecutul lui Marius Cristescu (interpretat de Bogdan Stanoevici).

Tot în cadrul episodului 9 telespectatorii l-au cunoscut pe Călin, tânărul cu care Ana Caragea (Cristina Ciobănașu) a ieșit la un blind date, personaj interpretat de Ștefan Mohor.

Aseară, pe tronsonul difuzării serialului “Fructul oprit”, în intervalul 19:59-22:54, Antena 1 a fost lider de audiență la nivel național, obținând o cotă de piață de 16.7% și un rating mediu de 7.8 procente. Pe poziția secundă s-a aflat principalul competitor, Pro TV, cu o cotă de piață de 15.9% și un rating mediu de 7.4 procente, iar locul al treilea a fost ocupat de Kanal D (14.1% și 6.5 procente).

În minutul de aur (21.34), peste 1.7 milioane de telespectatori au urmărit, la nivel național, producția de la Antena 1.

Cel de-al doilea sezon “Fructul oprit” se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.


Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-ul National
Perioada 24 octombrie 2018

COMENTARII

Noile reglementări în ceea ce privește produsele cu tutun

acum 16 zile

O nouă modificare a legilor tutunului va intra în vigoare din 20 mai 2020, în toate țările din Uniunea Europeană. Aceasta se referă la interzicerea comercializării tuturor produselor de tutun care conțin mentol.

Mădălina Bellariu a ales Tanzania pentru a se bucura de zilele libere de la filmările pentru ”Sacrificiul”

acum 16 zile

”Sacrificiul”, cel mai nou proiect al Ruxandrei Ion, va continua începând cu 12 si 13 februarie cu cel de-al doilea sezon al îndrăgitului serial. Proiectul este un “family drama” cu un scenariu original bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi.

Topul filmelor cu cele mai multe premii Oscar din istorie

acum 17 zile

Mai sunt doar câteva zile până la gala Premiilor Oscar 2020, astfel că ne-am gândit să vă prezentăm un top al celor mai premiate 7 filme din istorie.

“Am tăiat lemne și am făcut focul în sobă în fiecare dimineață”, așa a fost în vacanță, pentru actorul Denis Hanganu

acum 19 zile

Actorii din distribuția serialului ”Sacrificiul” au revenit pe platourile de filmare după o binemeritată vacanță, în care și-au încărcat bateriile pentru o nouă perioadă plină de filmări pentru noul sezon care va avea premiera pe 12 si 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1.

Antena TV Group, singurul publisher din .ro cu 2 siteuri în Top 10 Brat în luna ianuarie

acum 19 zile

Digital Antena TV Group a fost în luna ianuarie 2020 singurul publisher cu 2 siteuri în Top 10 BRAT, www.a1.ro (6.546.330 unici) si www.observator.tv (5.205.758).

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »