JOI, 28 NOIEMBRIE 2019

Împlinește și tu o dorință pe ajutEu.ro

”AjutEu” este campania pe care Antena 1 o lansează la împlinirea a 26 de ani de existenţă pe piaţa media din România. Prima gală ”AJUT EU”, va avea loc vineri, într-o ediţie de sărbătoare, la Antena 1.

Ajut eu îşi propune să conecteze, pe platforma www.ajuteu.ro, dorinţele unor oameni, cu cei care le pot împlini, schimbând astfel destine. AJUTEU.RO este locul în care vă puteţi împlini un vis sau puteţi dărui bucurie celor din jur. Intră pe www.ajuteu.ro și ajută la îndeplinirea unei dorințe. Orice gest, oricât de mic ar putea părea, pentru altcineva poate reprezenta un vis împlinit.

Vineri, 29 noiembrie, într-o ediție specială, Sandra Stoicescu și vedetele Antena 1 vă vor face cunoștință cu primii eroi ai campaniei AJUT EU. Veți afla poveştile emoţionante, momentele fericite şi dorinţele implinite în cadrul campaniei începută de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape şi continuată de către telespectatori.

COMENTARII

Iată cine s-a alăturat distribuției serialului ”Sacrificiul”, sezonul 2

acum 23 ore

Povestea lui Sorin, interpretat de Marian Olteanu, va putea fi descoperită de către telespectatori în cadrul celui de-al doilea sezon din Sacrificiul, cel mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, care va reveni pe micile ecrane din luna februarie.

Revenire pe micile ecrane, cu un nou sezon: ”Sacrificiul – Alegerea”. Iată când va fi premiera

acum 5 zile

Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală.

Variante la motoarele conventionale: hybrid, plug-in sau electric?

acum 6 zile

Achizitia unei masini te pune in fata unor alegeri. Inainte de marca si model, trebuie sa decizi asupra motorizarii. Varianta clasica, a alimentarii cu combustibil lichid – benzina sau motorina – pierde din ce in ce mai mult teren in Statele Unite si in vestul Europei.

În cel de-al doilea sezon, echipa serialului ”Sacrificiul” se mărește. Iată cine s-a alăturat actorilor

acum 6 zile

Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură distribuției binecunoscută din primul sezon.

Oscar 2020 – Care sunt favoriții caselor de pariuri?

acum 8 zile

Dat fiind faptul că deja au fost anunțați nominalizații, foarte mulți oameni au început să calculeze șansele fiecărui film sau ale fiecărui actor de a-și adjudeca una sau chiar mai multe statuete. Casele de pariuri și-au făcut temele și iată la concluzii au ajuns:

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »