MIERCURI, 12 IUNIE 2019

Ioan este atras într-o capcană. În seara asta, în serialul ”Fructul Oprit”. Au mai rămas DOUĂ episoade

Penultimul episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, aduce în fața telespectatorilor întâmplări neașteptate, emoție și suspans. După dispariția Magdei, Ioan este atras într-o capcană care-l poate costa viața.

Magda a fost răpită!”, este vestea care circulă în casa Caragea și care ajunge și la poliție. Aflată într-o situație critică, Magda (Maia Morgenstern) trăiește clipe de disperare și încearcă din răsputeri să se elibereze. “Dă-mi drumul! Îți dau tot ce vrei, dar dă-mi drumul!”, este rugămintea ei care se dovedește fără sorți de izbândă. Disperarea atinge cote maxime în momentul în care află că fiul său a fost atras într-o capcană. Durerea de mamă este nemărginită. “Ioan, copilul meu!!!”, strigă ea, neputincioasă. Pe mâinile cui ajunge Magda, în ce situație nebănuită pică Ioan (Vlad Gherman), telespectatorii pot afla urmărind episodul cu numărul 39 al sezonului 2 “Fructul oprit”, din această seară, de la ora 20.00.

Răzbunarea lui Bihter (Oana Moșneagu) nu cunoaște limite, iar Iza (Ioana Blaj) ajunge și ea în vizorul acesteia. “Dacă sufli o vorbă îți pierzi copilul!”, îi spune Bihter. Iza primește o sarcină din partea fostei sale prietene. “Ai făcut ce ți-am zis? Sau chiar nu-ți pasă de copilul tău?”, este mesajul pe care i-l trimite apoi Bihter. Despre ce este vorba și ce decizie ia Bihter, diseară, la Antena 1.

“Adrian vrea să ne vedem, știe unde e Magda”, îi spune Sonia (Michaela Prosan) lui Alex (Petru Păun). Ce le spune Adrian (Bogdan Albulescu) acestora și ce se întâmplă la întâlnire, astăzi, de la ora 20.00.

Lina (Adriana Trandafir) și Sile Boască (Marian Râlea) iau o decizie radicală. “Ne-am gândit, noi nu mai vrem să stăm aici. Ne-am săturat de lumea asta rea”, urmând ca telespectatorii să afle, diseară, ce plănuiesc ei să facă.

Tot în cadrul episodului 39 Ana (Cristina Ciobănașu) primește o veste importantă, iar în casa Caragea se face anunțul unui eveniment fericit. “S-au căsătorit!”, despre cine este vorba, astăzi, în continuarea serialului.

Au mai rămas două episoade “Fructul oprit”, pe care telespectatorii le pot urmări, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

COMENTARII

Protagonista serialului Sacrificiul, Oana Cârmaciu, o vacanță plină de aventuri, în Spania

acum 2 zile

Protagonista serialului „Sacrificiul”, Oana Cârmaciu, a ales ca destinaţie de vacanţă Spania şi a decis să îmbine relaxarea cu adrenalina pentru a se descărca după o perioadă intensă de filmări.

Care este rolul pachetului de beneficii la angajare

acum 5 zile

Toți oamenii își doresc să fie apreciați pentru munca depusă, de aceea angajatorii se întrec în a-și păstra cei mai valoroși salariați și a-i convinge pe cei mai talentați candidați să le accepte ofertele de angajare.

7 bauturi non-alcoolice pe care le poti oferi la o petrecere

acum 20 zile

Pornind de la bauturile alcoolice si pana la cele non-alcoolice, acestea trebuie sa fie atent selectionate. Pe de o parte, trebuie sa stii ce anume prefera fiecare invitat si sa te indrepti catre ceea ce iubeste majoritatea, mai ales atunci cand vine vorba despre bauturile alcoolice.

10 lucuri care te anunta ca ai gasit casa pe care o cautai

acum 23 zile

Ia in considerare aceste 10 semne atunci cand cauti o casa in Bucuresti. Nu uita ca proprietatile bune se gasesc greu si se vand repede, asa ca orice ezitare te poate lasa fara casa de care te-ai indragostit.

Nume mari ale teatrului românesc se alătură distribuției serialului ”Sacrificiul”

acum 27 zile

Nume mari ale teatrului românesc se alătură distribuției serialului ”Sacrificiul”, produs de Ruxandra Ion și difuzat începând din această toamnă la Antena 1. Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Ana Ciontea, Marian Râlea, Virginia Rogin, Mihai Călin și Bogdan Stanoevici sunt noile nume care vor face parte din acest proiect.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »