VINERI, 16 AUGUST 2019

Oana Zăvoranu lansează o colecție vestimentară cu hainele pe care le poartă în serialul ”Sacrificiul”

 Cu o revenire spectaculoasă pe micile ecrane după 15 ani, în noul serial produs de Ruxandra Ion, Sacrificiul, Oana Zăvoranu s-a pregatit temeinic pentru rolul primit în noua producție a Antenei 1, ”Sacrificiul”, serial difuzat miercurea și joia, de la ora 20.00. Personajul său, Diva, a necesitat din partea Oanei o atenție deosebită:

Pentru personajul în sine fac ce fac mereu: trăiesc cu el o viață paralelă, o iubesc pe Diva, o înțeleg, o apăr indiferent de ce face rău sau bun și creez situații astfel încât personajul meu să devină în timp bârfit, iubit, contestat, scandalos, excentric, blamat, copiat, adulat, iertat și înțeles chiar dacă face nenorociri, pentru că ea are voie! Mi-am construit în mintea mea stilul vestimentar al personajului meu, mi-am cumpărat câteva haine pentru rolul Divei, totodată lucrez la linia mea de haine, iar o parte din hainele cu care filmez vor face parte din colecția create de mine. Încerc să fiu cât mai naturală și îmi doresc ca ceea ce e în viața reală să aibă legătură cu ceea ce se va vedea pe micile ecrane. De asemenea acord atenție si aspectului meu fizic și am început să merg la masaje și alte proceduri corporale”, povestește Oana Zăvoranu.

COMENTARII

Ce arată studiile și statisticile despre situația copiilor abandonați din România

acum 13 ore

În total, un număr de 53.393 de copii se află în grija sistemului de stat. Deoarece acesta este de cele mai multe ori incapabil să gestioneze și să se ocupe de bunăstarea copiilor, ONG-urile contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea vieții acestora.

Cum a ajuns Lavazza sa fie un brand de cafea de prestigiu?

acum 10 zile

Povestea brand-ului de cafea Lavazza a inceput, ca orice alta afacere, sub forma unui mic magazin din orasul Turin din Italia.

Shakira în concert pe marele ecran în Noiembrie la Happy Cinema

acum 13 zile

În luna Noiembrie, Happy Cinema prezintă difuzarea unui concert de excepție al unuia dintre cei mai îndrăgiți artiști ai tuturor timpurilor – Shakira.

În noul sezon ”Asia Express”, vedetele vor fi supuse testelor în Filipine și în Taiwan

acum 14 zile

România este prima țară care va porni în aventura Asia Express pe ruta Filipine – Taiwan.

Dan Bittman prezintă ”Antitalent”, cel mai nou show de umor de la Antena 1

acum 14 zile

Dan Bittman este prezentatorul celui mai nou show de umor de la Antena 1, Antitalent, emisiune ce va avea premiera în curând.

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »