LUNI, 27 MAI 2019

Oana Zăvoranu revine în televiziune și se alătură distribuției serialului „Sacrificiul”. Iată ce rol va avea

Au trecut 15 ani de la ultimul său rol, prestație pentru care a primit numeroase laude! Ei bine, cea despre care vorbim este Oana Zăvoranu, care va face parte din distribuția „Sacrificiul”, noul serial produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1.

Oana a primit cu entuziasm oferta din partea Ruxandrei Ion, mai ales pentru că visa demult la un nou rol în cadrul unei producții de asemenea anvergură, actoria fiind una din marile pasiuni ale sale.

Propunerea de a juca în serialul «Sacrificiul» am primit-o de la Ruxandra Ion, care a făcut posibil și în urmă cu 15 ani să mă aleagă în urma castingului susținut pentru «Numai iubirea». Vestea am primit-o cu mare bucurie, dar și cu emoție, pentru că vine la pachet cu o mare responsabilitate, iar pauza de 15 ani pe care am avut-o a contribuit la acest amalgam de sentimente. A trecut ceva vreme de atunci, așa că am fost nevoită să mă acomodez treptat atât cu programul, cât și cu personajul. Mă regăsesc un pic în femeia căreia îi dau viață, însă, fiind la început de proiect, nu am aflat toate detaliile și încă o descopăr pe zi ce trece. Rolul pe care îl interpretez este unul foarte mișto, pentru că e vorba de o tipă zgubilitică, o divă, care sper să fie cea mai iubită! Întotdeauna merg la câștig!”, a mărturisit Oana Zăvoranu.

Ruxandra Ion mărturisește, la rândul ei, că este extrem de încântată să lucreze din nou alături de Oana:

Deși pauza a fost mare, Oana este într-o formă de zile mari și sperăm ca și de data aceasta să fascineze publicul român. După prima zi de filmare a dovedit nu numai că nu și-a pierdut abilitățile actoricești, ci ne-a și bucurat pe noi, echipa, cu talentul, seriozitatea și profesionalismul ei”, a declarat Ruxandra Ion.

Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

COMENTARII

Antena 1 lansează campania ”Ajut eu”

acum 4 zile

La împlinirea a 26 de ani de existenţă pe piaţa media din România, Antena 1 lansează campania Ajut eu, un punct de întâlnire al oamenilor care au nevoie de ajutor, cu cei care îl pot acorda. Astfel, pe 29 noiembrie, Antena 1 îi invită pe telespectatori ca în loc de “La mulţi ani!”, să spună “Ajut eu”.

Genti de laptop de la Zevo – ce le defineste ca fiind calitative?

acum 5 zile

Gentile pentru laptop-uri nu au aceeasi dimeniune deoarece nici modele brandurilor specializate nu produc laptop-urile de o dimensiune standard.

Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Ana Ciontea au filmat un moment special la fosta închisoare de la Piteşti

acum 10 zile

În cel mai nou episod din Sacrificiul, difuzat astăzi, de la ora 20:00, la Antena 1, echipa de producţie a serialului Sacrificiul, de la Antena 1, a filmat un moment special la închisoarea din Pitești, dedicat eroilor care s-au sacrificat în lupta împotriva comunismului.

5 seriale populare pe Netflix

acum 12 zile

Productiile de pe Netflix pot fi urmarite de pe PC, orice smartphone prin intermediul aplicatiei dedicate, pe tablete si aproape orice Smart TV. Pentru o mai buna calitate a redarii programelor este recomandata utilizarea unui televizor inteligent.

Ești pregătit? Aventura Star Wars continuă la Happy Cinema

acum 15 zile

Pe 19 Decembrie are loc avanpremiera Star Wars: Skywalker – Ascensiunea, iar biletele sunt disponibile pentru mai multe proiecții pe www.happycinema.ro. Alege-ți acum locul în sală și pornește în aventură!

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

DivaHair


Top stiri
CulTOUR
iSerial - O grămadă de caramele
Citește mai departe »
Don Apetit & Co
Citește mai mult... »